Intarirea rolului Patriarhului Ecumenic Bartolomeu I?

FOTO: Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I

Licenta de utilizare: Massimo Finizio [CC BY 3.0 [https://creativecommons.org/licenses/by/3.0] ], via Wikimedia Commons

Un articol recent al The National Herald [ https://www.thenationalherald.com/153666/enhancing-role-ecumenical-patriarch/ [https://www.thenationalherald.com/153666/enhancing-role-ecumenical-patriarch/] ] aduce in discutie problema autocefaliei in Biserica Ortodoxa si, de asemenea, rolul Primatului in Biserica.

Astfel, pagina intitulata “Enhancing the Role of the Ecumenical Patriarch” (“Sporirea rolului Patriarhului Ecumenic”) sugereaza ca Patriarhul Bartolomeu ar trebui sa devina un “‘sef’ al Ortodoxiei si sa coordoneze si sa hotarasca politicile si activitatile tuturor Bisericilor Autocefale”.

Semnat de Dennis Menos, comentariul sustine ca ar urmari, astfel, o rezolvare rapida a situatiei actuale, acesta precizand ca lipsa unui “control centralizat” asupra Bisericii Ortodoxe ar fi o problema care ar pune in pericol atat unitatea Bisericii – manifestata prin lipsa unora dintre Bisericile Autocefale la Sinodul din Creta (vezi ARHIVA Lacasuri Ortodoxe) – cat si dialogul cu celalalte confesiuni crestine.

Referindu-se la inceputurile Bisericile, de cand s-a dezvoltat principiul autocefaliei, autorul apreciaza: “Totul avea sens atunci, dar acum nu mai are”, sustinand ca “Autocefalia nu răspunde la multe dintre provocările actuale”, amintind deopotriva, pe langa motivele mentionate mai sus, si unele situatii apreciate ca neconforme, legate de diaspora – “un produs derivat al autocefaliei” – pe care le considera o mare problema, cu referire la apartenenta comunitatilor din strainatate, din punct de vedere administrativ, la Bisericile autocefale “parinte”.

Cu toate acestea, cea mai mare problema pe care o vede autorul articolului pe care il semnalam in pagina de fata, ramane, insa, dialogul avansat pe care Patriarhul Bartolomeu l-ar fi putut avea, din eventuala calitate de “cap” al Bisericii Ortodoxe, in “reconcilierea cu Roma și cu alte Biserici Creștine”, invocand lipsa de autoritate a acestuia din prezent.

Reclamand “lipsa dorintei de inlocuire a actualului sistem, cu o alta forma de structurare a Bisericii” Ortodoxe, si folosind un ton categoric in tragerea unor concluzii care sugereaza in mod direct faptul ca autocefalia ar “constrânge Ortodoxia in îndeplinirea misiunii sale la nivel mondial”, dar mai ales sugerand ca “Patriarhul Ecumenic trebuie să fie înălțat la rang de ‘cap’ al Rasaritului ortodox, cu autoritate să acționeze și să vorbească pentru întreaga Biserică”, articolul a dat nastere deja unor reactii si temeri legate de pericolul unor astfel de propuneri, in special in ceea ce priveste respectarea canoanelor sfinte ortodoxe, conform carora Singurul Cap al Bisericii Ortodoxe ramane Hristos [ https://www.pravoslavie.ru/english/104610.htm [https://www.pravoslavie.ru/english/104610.htm] ].

Peste toate acestea, The National Herald continua, insa, sa vina chiar cu propunerea ca Patriarhul Ecumenic “să fie eliberat de toată responsabilitatea de a sluji ca Primat al Bisericii din Constantinopol”, amintind ca doar astfel acesta “ar putea să se concentreze asupra activităților menite să reunească Ortodoxia Greacă”.

Dennis Menos, este autorul mai multor cărți și un scriitor în problemele ortodoxe și elenice. (Lăcașuri Ortodoxe)

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți citi paginile rețelei web Lăcașuri Ortodoxe în sistem gratuit privat, accesul fiind destinat EXCLUSIV abonaților prin email.