Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Vincențiu, Episcopia Sloboziei și Călărașilor, prin Centrul de Consiliere și Sprijin pentru Familiile Aflate în Dificultate(CCSFAD), coordonat de Sectorul Social-Misionar, în parteneriat cu Asociaţia Socio-Culturală „Matei Basarab”, a organizat și în acest an, în data de 11 septembrie 2015, o activitate în cadrul căreia 50 de copii beneficiari ai Centrului, au primit ghiozdane și rechizite școlare, în valoare de 4.750 lei, necesare începerii noului an școlar.
La începutul întâlnirii, a fost oficiată Slujba de sfinţire a apei, de către Preacucernicul Părinte Daniel Enaşcu – consilier eparhial, prezenți fiind copiii din cadrul Centrului şi părinții acestora, primind astfel binecuvântarea pentru începerea unui nou an şcolar.
Parteneriatul şcolar dintre Episcopia Sloboziei și Călărașilor şi Asociaţia Socio-Culturală „Matei Basarab” contribuie la prevenirea abandonului școlar și integrarea/reintegrarea copiilor în sistemul de învățământ acestea reprezentând priorități în intervenția socială realizată în beneficiul familiilor aflate în dificultate din județele Ialomița și Călărași – informeaza reprezentantii Episcopiei Sloboziei si Calarasilor.