Aflat intr-o vizita in Suedia, Sanctitatea Sa Ignatie Afraim II – Patriarhului Tronului Apostolic al Sfantului Petru din Antiohia și al Intregului Rasarit și Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Siriace Universale a fost intervievat de televiziunea suedeză, cu privire la situația actuală a creștinilor din Orientul Mijlociu.
In raspunsul sau, Sanctitatea Sa a avertizat: “sângele nostru nu ar trebui să fie mai ieftin decât petrolul”.
Afirmatia face referire la situația tragică din Orientul Mijlociu, în special din Siria și Irak, unde prelungirea in timp a “luptelor” duse de statele occidentale si in special SUA, pentru inlaturarea vechilor regimuri (intr-o perioada de criza economica a acestor state), folosindu-se de gruparile extremiste radicale, precum Statul Islamic, nu urmareste nimic altceva decat castigarea puturilor de petrol.