Publicat pe 23.02.2015

Danemarca: Slujba Arhiereasca la intrarea in Postul Sfintelor Pasti, la Copenhaga (foto)

Duminica Lăsatului secului pentru Postul Sfintelor Paști, la Copenhaga, Danemarca

 

Ieri, Preasfințitul Părinte Episcop Macarie al Europei de Nord a săvârșit Sfânta Liturghie în parohia românească din Copenhaga, fiind înconjurat de preoții Octavian-Horațiu Mureșan și Andrei-Ovidiu Sofa, dupa cum ne informeaza corespondentul din Danemarca, Sorin Siplacan.

 

În cuvântul de învățătură, Preasfințitul Macarie s-a referit la importanța postului în viața duhovnicească, îndemnându-i pe credincioși să înceapă buna nevoință în urcușul spre Înviere, să-și spovedească păcatele și să se cuminece cu Trupul și Sângele Mântuitorului. Postul nu este un scop în sine, a mai spus ierarhul, ci este un mijloc pentru ca Hristos Cel răstignit și înviat să devină Viața vieții noastre.

 

La finalul Liturghiei, Preasfințitul Părinte Macarie a săvârșit rugăciunile de dezlegare și rugăciunea care se citește credincioșilor la începutul Postului Mare. Ierarhul românilor din Europa de Nord a binecuvântat copiii de la școala parohială și a purtat un dialog cu catehumenii danezi care se pregătesc, în cadrul programului catehetic din parohie, pentru sfânta luminare, pentru primirea Tainei Sfântului Botez.

 

Parohia Ortodoxă Română din Copenhaga este ocrotită de Sfinții Cuvioși Grigorie Decapolitul de la Bistrița Vâlcii și Nicodim cel Sfințit de la Tismana, ne mai informeaza Sorin Siplacan.

 

 

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Orice sumă ca ajutor poate fi depusă prin mandat poștal.

Adresa: Mânăstirea Halmyris, Murighiol, Tulcea, România
Pr. Arhim. Stareț Iov (Ion Archiudean)

Mai multe informații puteți afla pe

www.ManastireaHalmyris.ro și www.SfintiiEpictetSiAstion.ro

Slujbe live la duminici și sărbători

Transmisiuni in direct - slujbe

Vă anunţăm noutăţile

Parteneri

 

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți accesa conținutul Lăcașuri Ortodoxe EXCLUSIV prin e-mail, în sistem gratuit privat.