STIRI Serbia | Un monument inchinat Tarului Nicolae I, ridicat in Belgrad

Un monument in onoarea ultimului Tar rus, Nicolae Romanov, a fost amplasat în Parcul Devojacki, ieri, la Belgrad, în locul pe care se afla reprezentanța Rusiei in timpul Ducatului Serbiei, conform agentiei Tanjug.

Monumentul, inalt de 7,5 metri, ridicat pe un piedestal, are o greutate de peste 40 tone și sculptura în sine este de aproximativ 3,5 metri înălțime.

Asistentul Secretariatului pentru Cultura al orasului, Aleksandar Lukic, a declarat că monumentul il cinsteste pe marele împărat rus, care a fost un adevărat prieten al poporului sârb, facand multe pentru Serbia în Primul Război Mondial.

Potrivit unui comunicat emis de Administrația orașului Belgrad, monumentul este o donație a Federației Ruse și o confirmare a legăturilor de prietenie dintre Serbia și Rusia.

Potrivit sculptorului Andrey Kovalchuk, realizarea monumentului in onoarea Imparatului Nicolae a luat o jumătate de an, iar Kovalchuk și academicianul Ghenadi Pravotorov au făcut tot posibilul pentru a atinge armonia între sculptura si locul unde acesta este amplasat.

Monumentul a fost realizat în tradiția clasica, destul de rara în Europa contemporană, a spus Kovalchuk și a adăugat că soclul conține detalii care leagă epoca noastră de perioada istorică cinstita de monument.

Reconstrucția Parcului Devojacki ar trebui să fie finalizată în Ziua Armistițiului, la 11 noiembrie, când va fi oficial prezentat cetățenilor, conform Tanjug.

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți citi paginile rețelei web Lăcașuri Ortodoxe în sistem gratuit privat, accesul fiind destinat EXCLUSIV abonaților prin email.