Serbia și Vaticanul au semnat un acord de colaborare în domeniul învățământului superior, ieri, în capitala sârbă, conform agentiei italienesti Ansa.
Secretarul Vaticanului pentru Relații cu Statele, Dominique Mamberti, și Ministrul de Externe sârb, Ivica Dacic, au semnat acordul de recunoaștere reciprocă a titlurilor academice și care permite Bisericii Catolice sa deschida instituții de învățământ in țara balcanică.
“Vizita mea este un semn al bunelor relații existente între Vatican și Serbia, precum și al dorinței de consolidare a dialogului și colaborarii intre parti”, a spus Mons. Mamberti.
Însoțit de Nunțiul Apostolic în Serbia, Orlando Antonini, acesta a subliniat “natura ecumenică” a vizitei sale de durata, care se va incheia pe 1 iulie, în cadrul careia intenționează să se întâlnească cu Patriarhul ortodox sârb Irinej, cu membri ai Sfântului Sinod și ai comunității religioase”.
“Papa Francisc mi-a cerut să transmit binecuvântarea sa apostolică tuturor catolicilor și sa trimit salutul său cel mai afectuos și cordial tuturor cetățenilor Serbiei”, a declarat Mamberti.