In Postul Mare: Poti trai in buna pace cu oamenii rai, care ti se impotrivesc?
“Mai înainte de orice, păstrează-ţi cumpătul şi pacea sufletului: mai apoi, vei fi în stare să dăruieşti pacea şi celor din jurul tău. Mai de ispravă este omul iubitor de pace, decât cel având temeinică ştiinţă de carte. Pe omul robit patimilor, până şi binele îl trage înspre rău, şi lesne dă crezare celor rele. Omul bun şi paşnic pe toate le întoarce spre bine. Cel ce trăieşte cu statornicie în pace, nu gândeşte rău despre nimeni; spre deosebire de acesta, omul răscolit de nemulţumire, e ros necontenit de bănuială şi neîncredere; nu numai că el însuşi nu se bucură de pace, dar nu dă pace nimănui. Tot mereu spune ceea ce nu ar trebui spus şi uită să facă ceea ce, pentru binele lui cel mai mare, s-ar cuveni făcut. Ţine într-una socoteala celor ce ar trebui făcute de ceilalţi, trecând în schimb cu vederea ceea ce ar avea, în primul rând, el însuşi datoria să facă. Râvna propăşirii s-o ai, deci, mai întâi pentru sufletul tău; abia după aceea, cu deplin temei, pentru aproapele tău.
Ştii bine să găseşti dezvinovăţiri, ca să pui într-o lumină cât mai bună faptele tale; în schimb, de dezvinovăţirile altora nici nu vrei să auzi. Mai drept ar fi pe tine să te învinovăţeşti, iar pe fratele tău să-l ierţi şi să-l dezvinovăţeşti. Dacă vrei să fii iertat, iartă şi tu metehnele şi cusururile altora. Dă-ţi seama cât eşti de departe de adevărata smerenie şi dragoste, care nu se mânie şi nu se amărăşte decât numai pentru sine. Nu-i nicio ispravă să te porţi frumos cu cei buni şi cu cei blânzi; tuturor le sunt pe plac asemenea oameni, căci fiecare îşi iubeşte pacea şi îndrăgeşte cu precădere pe cei cu care împărtăşeşte vederi asemănătoare; un mare har şi o faptă de bărbăţie vrednică de toată lauda este, în schimb, să poţi trăi în bună pace cu oamenii aprigi şi răi, cu cei neascultători, cu cei ce ni se aşează mereu de-a curmezişul.
Sunt unii care îşi văd de treburile lor în bună pace şi lasă totodată şi pe ceilalţi în pace. Şi mai sunt şi din aceia care nici nu se bucură de pace, nici nu dau pace altora; aceştia sunt o povară pentru ceilalţi, şi, mai mult încă, o povară grea pentru ei înşişi. Mai sunt însă şi aceia care ştiu să-şi vadă de ale lor în pace, străduindu-se în acelaşi timp să aducă şi celorlalţi pacea. Într-adevăr, toată pacea de care ne-am putea bucura în această viaţă sărmană, stă mai curând într-o smerită răbdare a celor potrivnice nouă, decât în ocolirea piedicilor ce ni s-ar ivi în cale. Cel care ştie mai bine să rabde, se va bucura de pace mai mare. Biruindu-se pe sine, el este domn asupra lumii: e prietenul lui Hristos şi moştenitorul cerului”.
Extras din Sfantul Marcu Ascetul
