Conform informatiilor primite de la reprezentantii oficiali ai Episcopiei Europei de Nord, in aceasta sâmbătă, Preasfințitul Episcop Macarie s-a aflat în mijlocul românilor din parohia „Sfântul Cuvios Macarie cel Mare” din orașul Haugesund, situat pe coasta de vest a Norvegiei, unde a oficiat Sfânta Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur, fiind înconjurat de preoții Cristian – Silviu Comănescu, Andrei – Marius Pop și diaconul Sorin Sîplăcan.
Fiind sâmbăta a treia din post, în care se face pomenirea celor adormiți, s-a săvârșit Slujba Parastasului, fiind binecuvântate prinoasele aduse pentru cei răposați. In galeria foto, puteti vedea 10 fotografii de la acest eveniment (www.lacasuriortodoxe.ro).
Cu prilejul slujirii arhierești, o familie de tineri români a dorit să-și boteze primul lor copil, prunca Lorena-Ștefania.
În aceste zile, Preasfințitul Macarie se va afla în mijlocul credincioșilor din parohia românească „Buna Vestire”, din Stavanger, Norvegia.





Spre slava lui Dumnezeu, un proiect realizat şi administrat de Asociaţia Lăcaşuri Ortodoxe
