Ieri, in Duminica a doua din Postul Mare, Preasfinţitul Părinte Vincenţiu, Episcopul Sloboziei si Calarasilor, a săvârşit Sfânta Liturghie in Biserica „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Urziceni, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi.
Bucuria praznicului a fost împlinită de venirea moaştelor Sfântului Ioan Rusul, binecuvântare şi dar pentru credincioşii municipiului Urziceni.
Preasfinţia Sa le-a vorbit credincioşilor despre vindecarea slăbănogului din Capernaum, despre Sfântul Grigorie Palama, despre viaţa şi minunile Sfântului Ioan Rusul.
Cu aceesi ocazie, Preasfinţia Sa a hirotesit iconom-stavrofor pe preacucernicul părinte Alexandru Grigorescu de la parohia Roşiori, şi sachelar pe preacucernicul părinte Ioan Valeriu Bătărigă de la parohia Roşiori II, pentru activitatea pastoral – misionară şi administrativă din parohiile pe care le păstoresc.
După Sfânta Liturghie, Întâistătătorul Eparhiei a dăruit tuturor copiilor câte o cruciuliţă şi o icoană, în amintirea acestui popas duhovnicesc.





Spre slava lui Dumnezeu, un proiect realizat şi administrat de Asociaţia Lăcaşuri Ortodoxe
