ASUR – Remus Cernea: pentru confiscarea averilor si neplata datoriei Statului catre Biserica
În legătură cu iniţiativa legislativă a domnului deputat Remus Cernea referitoare la o altă formă de finanţare a cultelor decât cea de la bugetul de stat, precizăm următoarele:
1. Sprijinul pentru culte de la bugetul public este o consecinţă a secularizării de către stat a averilor bisericeşti în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza din anul 1863. Prin Legea pentru secularizarea averilor mănăstireşti adoptată şi publicată în ziua de 17/29 decembrie 1863 au fost confiscate toate proprietăţile bisericeşti. Astfel, art. 1 al Legii preciza: „Toate averile mănăstireşti din România sunt şi rămân averi ale statului.”
Potrivit istoricului Constantin C. Giurescu (Viaţa şi opera lui Cuza Vodă, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1966, pp. 148-149) în Ţara Românească mănăstirile deţineau 16,55% din suprafaţa agricolă şi forestieră a ţării, iar în Moldova mănăstirile deţineau 12,16% din suprafaţa agricolă şi forestieră a ţării. De exemplu, Mitropoliei Moldovei din Iaşi i-au fost confiscate prin Legea de secularizare aproximativ 300.000 ha de teren agricol şi forestier.
În scurt timp după adoptarea acestei legi, statul român a constatat că Biserica nu mai putea să asigure salariile preoţilor şi să întreţină bisericile şi celelalte imobile bisericeşti. Ca atare, a fost adoptată Legea clerului de mir şi a seminariilor care prevedea salarizarea preoţilor de la bugetul de stat şi Legea pentru reglementarea proprietăţilor rurale, potrivit căreia parohiile au primit un lot de pământ cultivabil, aşa-numita sesie parohială. Aceste suprafeţe agricole asigurau însă venituri modeste, după cum reiese din analiza situaţiei cultelor din România reîntregită, făcută de Ministerul Cultelor în perioada interbelică, în care se preciza că se pot întreţine integral din mijloace proprii doar 2% dintre parohiile ortodoxe ardelene şi 3% dintre cele din Regat. În acelaşi timp, şi altele din cheltuielile Bisericii (reparaţii, construcţii) au fost preluate de către statul român ca o compensaţie materială pentru proprietăţile preluate.
Acest sprijin a continuat să fie acordat inclusiv în perioada regimului comunist tocmai datorită obligaţiei asumate de către stat în 1863.
O eventuală încetare a sprijinului statului faţă de Biserica Ortodoxă Română şi alte culte ar trebui să fie urmată, în mod firesc, de o restituire a tuturor averilor bisericeşti confiscate, care, însă, între timp au fost folosite pentru împroprietărirea succesivă a populaţiei sărace. În plus, banul public oferit cultelor provine de la contribuabili care sunt în majoritate creştini ortodocşi.
2. Până la domnitorul Alexandru Ioan Cuza, proprietăţile bisericeşti erau administrate în cele două Principate Româneşti – Ţara Românească şi Moldova – de Casa Centrală a Bisericii. Veniturile realizate erau utilizate pentru întreţinerea şi funcţionarea unităţilor de cult, construirea şi repararea de biserici, salariile clerului, dar şi pentru opera socială sau înfiinţarea de şcoli şi asigurarea salarizării cadrelor didactice. Biserica noastră contribuia cu bani la dezvoltarea învăţământului românesc, dar şi cu numeroase terenuri intravilane acordate în mod gratuit, pe care au fost construite şcoli. Această realitate se poate constata astăzi în multe localităţi, unde şcoala este construită în imediata vecinătate a bisericii.
În anul 1860, veniturile Casei Centrale a Bisericii din cele două Principate au fost încorporate direct în bugetele celor două provincii, deşi statul nu ar fi trebuit să aibă niciun drept asupra acestora. În consecinţă, statul şi-a luat responsabilitatea sprijinirii unităţilor de cult şi a personalului bisericesc.
3. Sprijinul de la bugetul de stat pentru culte nu se face din milă, ci reprezintă o recunoaştere a contribuţiei cultelor la viaţa societăţii româneşti. Potrivit Legii 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor, “statul român recunoaşte cultelor rolul spiritual, educaţional, social-caritabil, cultural şi de parteneriat social, statutul lor de factori ai păcii sociale, precum şi rolul important al Bisericii Ortodoxe Române şi al celorlalte Biserici şi culte recunoscute în istoria naţională a României şi în viaţa societăţii româneşti” (art. 7, alin. 1 şi 2).
4. Sprijinul de la bugetul de stat asigură doar în parte cheltuielile pentru salarizarea personalului clerical şi neclerical al cultelor religioase. Potrivit statisticilor oficiale ale Ministerului Finanţelor Publice, din cei 14.231 de preoţi şi diaconi ai Bisericii Ortodoxe Române, peste 1.000 sunt salarizaţi exclusiv din fondurile proprii ale unităţilor bisericeşti, iar aproape 1.500 din cei aproximativ 17.000 de salarizaţi neclericali sunt plătiţi integral de Biserică. La aceste cheltuieli salariale ale unităţilor bisericeşti se adaugă şi cele pentru întreţinerea şi funcţionarea unităţilor de cult (plata facturilor la curent electric, apă, gaze etc.), pentru lucrări de construcţie, de reparaţie şi de consolidare a lăcaşurilor de cult şi a clădirilor ecleziastice, pentru învăţământ, pentru furnizarea în nume propriu şi/sau în parteneriat de servicii sociale acreditate în condiţiile legii, pentru acţiuni specifice şi alte activităţi non-profit ale cultelor religioase, conform Legii nr. 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor, potrivit articolului 15, alin. 1, lit. f, din Codul Fiscal.
5. Statul român nu finanţează opera social-filantropică şi cultural-educaţională pe care Biserica Ortodoxă Română o desfăşoară în beneficiul unor categorii defavorizate din societate. În pofida crizei economice din ultimii ani, lucrarea socială a Bisericii nu s-a diminuat, ci, dimpotrivă, a cunoscut anual o uşoară creştere. De exemplu, în anul 2012, pentru susţinerea activităţilor social-filantropice, desfăşurate prin intermediul celor 679 de instituţii sociale şi 767 de proiecte şi programe sociale, eparhiile Patriarhiei Române au cheltuit aproximativ 70.000.000 lei, sumă provenită din donaţiile credincioşilor şi alte venituri bisericeşti proprii.
6. Sumele primite de la stat sunt relativ mici, întrucât reprezintă doar 0,2% din bugetul de stat. Potrivit datelor oficiale ale Ministerului Finanţelor Publice, în anul 2013 celor 18 Culte recunoscute din România le sunt alocate de la bugetul de stat 487, 4 milioane lei din care 276,9 milioane lei pentru salarizarea personalului clerical, 174,1 milioane lei pentru salarizarea personalului neclerical şi 36,4 milioane lei sprijin pentru construcţii, restaurări etc. Suma de 487, 4 milioane lei reprezintă 0,2% din bugetul de stat pe anul 2013, respectiv 0,08% din PIB-ul României pe anul 2013. De pildă, contribuţia pentru culte de la bugetul de stat este de aproximativ 10 ori mai mică decât bugetul pentru Educaţie (4, 4 miliarde lei).
7. În majoritatea statelor europene, cultele religioase beneficiază de sprijin financiar de la bugetul de stat, precum şi de diferite scutiri fiscale cu scopul sprijinirii activităţii acestora în ţările respective.
Aşadar, după cum există un model german bazat pe tradiţia istorică şi economică a Germaniei, tot aşa există şi un model românesc care ţine cont de istoria, cultura, religia, tradiţia, realitatea socială şi economică din România. De altfel, fiecare stat din Uniunea Europeană are specificul său. În acest sens, Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene menţionează că „Uniunea respectă şi nu aduce atingere statutului de care beneficiază, în temeiul dreptului naţional, Bisericile şi asociaţiile sau comunităţile religioase din statele membre” (Partea I, Titlul II, art. 17, 1).
În concluzie, iniţiativa legislativă a Domnului Remus Cernea este irealistă şi inadecvată pentru contextul românesc actual. Ea nu rezolvă criza economică actuală, ci, dimpotrivă, ar putea crea şi o criză în relaţia stat-culte religioase.
BIROUL DE PRESĂ AL PATRIARHIEI ROMÂNE
