Catolicii au nevoie de un Papa al Noii Evanghelizari

“Provocările cu care se confruntă succesorul Papei Benedict al XVI-lea ne privesc pe toti, atunci când privim aceasta tranzitie papala, prin lentilele istoriei. Papa Benedict al XVI-lea va fi ultimul Papa care a participat la Conciliul II Vatican, cel mai important eveniment catolic, din secolul al 16-lea si pana in prezent. O eră ecleziastică se încheie. Care a fost caracterul său și spre ce viitor a condus Benedict al XVI-lea Catolicismul?

Conciliul Vatican II, care a avut loc in perioada 1962-1965, a accelerat un proces de reformă profundă în Biserica Catolică, început în 1878, atunci când noul-ales Papa Leon al XIII-lea a luat decizia istorică de a îngropa în liniște pozitia respingatoare adoptata de predecesorii sai impotriva modernismului cultural și politic și de a explora posibilitatile unui angajament catolic critic in lumea contemporană. Acest proces de reformă, care nu a fost lipsit de dificultăți, a ajuns intr-un punct ridicat pe scena ecleziala Vatican II, care a primit de acum o interpretare autorizată a doi oameni de geniu, Papa Ioan Paul al II-lea si Benedict al XVI-lea, ambii figuri influente in Consiliu. Potrivit acestei interpretări, Biserica trebuie să redescopere și să îmbrățișeze vocația sa de întreprindere misionară.

Catolicismul Evanghelic – sau ceea ce Papa Ioan Paul al II-lea și Papa Benedict al XVI-lea au numit “Noua Evanghelizare”- este noua forma a Bisericii Catolice care se naște astăzi. Biserica este acum fortata sa inteleaga că nu are doar o misiune, daca „misiune” inseamna un lucru dintr-o serie de lucruri de duzina pe care le face Biserica. Biserica este o misiune. In centrul acestei misiuni este vestirea Evangheliei și oferta prieteniei lui Hristos. Toată lumea și totul în Biserică trebuie să fie măsurat prin eficacitatea misiunii. Și, în fruntea acestei misiuni, care se desfasoara acum în cele mai ostile condiții culturale, sta Papa, care întruchipează propunerea catolică a lumii într-un mod unic.

Deci, in acest moment de cumpana, când i se inchide usa Bisericii Contra-Reformei, în care fiecare catolic de peste 50 de ani era ridicat, si se deschide usa Catolicismului Evanghelic al viitorului, care sunt provocările cu care se confruntă noul Papă?

Catolicismul este pe moarte în centrul sau istoric, Europa. Noul Papa trebuie să inteteasca flăcările fragile ale reînnoirii, care sunt prezente în Catolicismul european. Dar, el trebuie să-i provoace, de asemenea, pe euro-catolici să înțeleagă că doar o proclamare robusta, neutra, a Evangheliei poate face față provocărilor unei culturi publice Hristofobe, în care moralitatea biblică este perceputa ca bigotism irațional.

Noul Papa trebuie să fie un apărător viguros al libertății religioase în întreaga lume. Catolicismul se afla sub asaltul forțelor jihadului Islamic, intr-o serie de confruntari care ruleaza pe tot globul, de la coasta de vest a Senegalului, la insulele de est ale Indoneziei.

Comunitățile creștine din Țara Sfânta se afla sub constante, de multe ori violente, presiuni. În Occident, libertatea religioasă se reduce la o simplă “libertate de cult”, cu rezultate, cum ar fi ObamaCare Health si mandatul contraceptiv Human Services (n.red.: Obama a propus un mandat federal prin care sa se aplice tuturor statelor, noile planuri de asigurări de sănătate, de la 1 august 2012. Contraceptia este inclusa in asigurarile de sanatate ale contribuabililor).

Astfel, noul Papa trebuie să fie un campion al libertății religioase pentru toți, insistând pe langa Papa Ioan Paul al II-lea și Papa Benedict al XVI-lea, ca nu poate exista nici libertate adevărata, nici democratie adevărată, fără libertate religioasă deplină. Asta înseamnă dreptul, atat al constiintelor personale cat și al comunităților religioase, de a-si trăi viața lor în conformitate cu convingerile lor cele mai profunde, cat și dreptul de a-si afisa aceste convingeri în viața publică, fără penalizari civile sau ostracizari culturale.

Această apărare a libertății religioase va fi o za a lantului responsabilitatilor noului Papa, in alimentarea comunităților catolice în creștere rapidă din Africa, numind-o o nouă maturitate a credinței. Acesta ar trebui să elaboreze, totodata, o abordare noua a Republicii Populare Chineze, unde persecutarea creștinilor este larg răspândită. Când, în cele din urmă, China se va deschide complet lumii, aceasta va deveni cel mai mare domeniu al misiunii crestine, de cand europenii au venit in Emisfera Vestică. Asemenea celor doi predecesori imediați, noul Papă ar trebui să recunoască faptul că misiunea viitoare a Bisericii, în China, va fi pusa in pericol de catre orice acord prematur cu regimul comunist chinez, care ar implica, de asemenea, o trădare evanghelica a acelor crestini chinezi, care fac sacrificii de zi cu zi pentru credinta față de Hristos.

Cultura publica înconjurătoare a Occidentului va cere ca noul Papă sa îmbrățișeze o anumită formă de Catolicism Lite (simplu, usor, curat). Dar, odata cu acest conformism cultural, el va trebui să ia în calcul două fapte dure: oriunde Catolicismul Lite a fost îmbrățișat, în ultimii 40 de ani, ca si in cazul Europei de Vest, Biserica s-a uscat, iar acum este pe moarte. Cele mai pline de viață părți ale lumii catolice, în Statele Unite și în altă parte, sunt cele care au îmbrățișat simfonia catolica a adevărului în totalitate. Ca răspuns la cererile de schimbare a neschimbabilului, cu toate acestea, noul Papă va trebui să demonstreze că, de fiecare dată când Biserica Catolică spune “Nu” la ceva – cum ar fi avortul sau mariajul intre persoane de acelasi sex – acest Nu are ca fundament un Da prealabil pentru adevărurile invataturii Bisericii despre demnitatea umană, din Evanghelie și din rațiune.

Și, aceasta mai sugerează inca o provocare, finala, pentru Grigorie XVII, Leon XIV, Ioan XXIV, Clement XV sau oricine se va dovedi a fi noul Papă: el trebuie să ajute o din ce in ce mai dezradacinata lume – în care pot exista adevarul meu si adevarul tau, dar nimic recunoscut ca adevar – sa redescopere legătura dintre credință și rațiune, dintre Ierusalim și Atena, doi dintre pilonii civilizației occidentale. Cand acesti doi piloni se năruie, al treilea pilon – Roma, angajamentul Vestului in statul de drept – se prabuseste si el. Iar rezultatul este acela pe care Benedict al XVI-lea il numea, pe buna dreptate, dictatura relativismului.

Ce fel de om poate face față acestor provocări? Un apostol convertit radical la Creștinism, care crede că Iisus Hristos este într-adevăr răspunsul la întrebarea care sta in fiecare fiinta umană. Un pastor cu experiență, cu curajul de a fi catolic și interesat sa faca o ortodoxie robusta si incantatoare. Un lider care nu se teme să îndrepte situația dezastruoasă a Curiei Romane, astfel incat birocrația Vaticanului sa devina un instrument al Noii Evanghelizări, si un impediment al acesteia.”

KSLCatalin / dupa un articol de George Weigel – autor american și activist politic și social – autorul celei mai bine vandute biografii a Papei Ioan Paul al II-lea.