Colindatori la usa sufletului – Arhiepiscopia Ramnicului

colinde ramnic 2012În prezenţa Înaltpreasfinţitului Părinte Gherasim, Arhiepiscopul Râmnicului, şi sub coordonarea Preasfinţitului Părinte Emilian Lovişteanul, Episcop Vicar al Eparhiei Râmnicului, la Sala Teatrului „Anton Pann”din Râmnicu Vâlcea a avut loc in ziua de 11 decembrie 2012, de la orele 18:00, a treia ediţie a Concertului tradiţional de colinde al Arhiepiscopiei Râmnicului, intitulat „Colindători la uşa sufletului dumneavoastră”.

Evenimentul a fost organizat de către Arhiepiscopia Râmnicului, în parteneriat cu Consiliul Judeţean Vâlcea, Primăria Râmnicului şi Seminarul Teologic „Sfântul Nicolae” din Râmnicu Vâlcea.

Manifestarea spiritual-culturală a reunit mai multe corale şi grupuri de colindători din municipiul Râmnicu Vâlcea şi de la parohiile şi mănăstirile din eparhie. Grupurile corale participante au fost: Şcoala Gimnazială Waldorf; Ansamblul „Dor” din Băbeni; Grupul Psaltic „Sf. Grigorie Decapolitul” al Mănăstirii Bistriţa; Grupul Coral al Mănăstirii Dintr-un Lemn; Corul Sfintelor Mănăstiri Cozia şi Turnu; Corala „Sfântul Antim Ivireanul” a Catedralei Arhiepiscopale; Corala „Canticum” a Seminarului Teologic „Sfântul Nicolae” şi Grupul de colindători, Secţia Canto a Liceului de Arte „Victor Giuleanu”; Corala „Sfântul Calinic” a Protoieriei Râmnicu Vâlcea.

La eveniment au fost prezenţi şi ierarhii râmniceni, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Gherasim şi Preasfinţitului Părinte Emilian Lovişteanul, alături de oficialităţi de stat, centrale și locale, şi alţi iubitori de colinde, tradiţie şi spiritualitate românească. Printre cei prezenți s-a aflat și Părintele Arhim. Vartolomeu Androni, Exarhul Mănăstirilor și Schiturilor din Arhiepiscopia Râmnicului, împreună cu stareți și starețe de la mănăstirile Eparhiei.

În atmosfera înălţătoare a cântărilor angelice, credincioşii ce au umplut până la refuz Sala Teatrului „Anton Pann” au retrăit bucuria îngerilor, păstorilor şi magilor la Naşterea Mântuitorului Iisus Hristos.

În încheiere, Înaltpreasfințitul Părinte Gherasim a rostit un cuvânt de învăţătură dedicat momentului festiv și i-a binecuvântat pe cei prezenți îndemnându-i să se pregătească trupește și sufletește pentru a primi cu cuviință marele praznic al Naşterii Domnului.

La final toţi colindătorii au primit daruri din partea organizatorilor.

– pentru Agentia de stiri Lacasuri Ortodoxe: Arhidiacon Ioan Liviu Găman

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți citi paginile rețelei web Lăcașuri Ortodoxe în sistem gratuit privat, accesul fiind destinat EXCLUSIV abonaților prin email.