Aducerea moaştelor Sfintei Muceniţe Filofteia de la Curtea de Argeş în Arhiepiscopia Râmnicului

Cu prilejul celei de-a XIV–a ediţii a manifestărilor religioase şi culturale închinate Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul, ocrotitorul spiritual al Râmnicului, joi – 27 septembrie 2012, în ziua prăznuirii marelui ierarh, la ora 8.30, la Catedrala Arhiepiscopală din Râmnicu Vâlcea, vor fi aduse de la Mănăstirea Curtea de Argeş Moaştele Sfintei Muceniţe Filofteia.

Moastele Sfintei Filofteia

Sfintele Moaşte, aduse la Râmnic cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului, vor fi primite la intrarea în curtea Centrului Eparhial al Arhiepiscopiei Râmnicului, de către Înaltpreasfinţitul Părinte Gherasim, Arhiepiscopul Râmnicului şi Preasfinţitul Părinte Emilian Lovişteanul, Episcop Vicar al Eparhiei Râmnicului, însoţiţi de un sobor de preoţi, diaconi, monahi şi monahii.

Moaştele Sfintei Muceniţe Filofteia de la Curtea de Argeş vor fi purtate în procesiune până la Catedrala Arhiepiscopală, unde vor fi aşezate la loc de cinste, spre închinare, alături de cele ale Sfântul Grigorie Decapolitul de la Bistriţa.

Racla cu sfintele moaşte va rămâne spre închinare la Catedrala Arhiepiscopală pe parcursul zilei de 27 septembrie, până la orele 17,00, când vor fi duse la Mănăstirea Curtea de Argeş.

Biroul de presă al Arhiepiscopiei Râmnicului

Agentia de stiri Lacasuri Ortodoxe este partener media oficial al Arhiepiscopiei Ramnicului

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți citi paginile rețelei web Lăcașuri Ortodoxe în sistem gratuit privat, accesul fiind destinat EXCLUSIV abonaților prin email.