CONTRIBUTII: C.S. Lewis – (28) Crestinism pur si simplu (Costurile platite de crestin)

CALCULAREA COSTULUI

Am întalnit mulţi oameni care au fost deranjaţi de ceea ce am spus în ultimul capitol, privind cuvintele Domnului nostru: „Fiţi desăvarşiţi”. Unii oameni par să creadă că aceste cuvinte înseamnă: „Dacă nu sunteţi perfecţi, nu vă voi ajuta”; şi întrucat noi nu putem fi perfecţi, urmează că, dacă acest lucru a intenţionat El să-l spună, poziţia noastră este deznădăjduită. Dar eu nu cred că a intenţionat să spună aceasta. Eu cred că El a vrut să spună: „Singurul ajutor pe care vi-l voi da este ajutorul să deveniţi perfecţi. S-ar putea ca voi să vreţi ceva mai puţin decat aceasta, dar Eu nu vă voi da nimic mai puţin”.

Permiteţi-mi să explic. Cand eram copil, aveam deseori dureri de dinţi şi ştiam că dacă mă duc la mama, ea îmi dă ceva să-mi ia durerea în noaptea aceea şi să mă lase să dorm. Dar eu nu mă duceam la mama decat atunci cand durerea era foarte mare. Motivul pentru care nu mă duceam era că ştiam că mama îmi va da aspirină, dar mai ştiam încă ceva: ştiam că a doua zi dimineaţa avea să mă ducă la dentist. Nu puteam obţine de la ea ce vroiam decat dacă obţineam ceva mai mult, ceva ce nu doream. Eu voiam scăpare imediată de durere: dar nu o puteam obţine fără ca dinţii mei să fie trataţi în mod corespunzător. Eu ştiam cum sunt dentiştii; ştiam că ei încep să lucreze la toţi ceilalţi dinţi care încă nu începuseră să mă doară. Ei nu voiau să lase să doarmă dintii care dormitează; dacă le dai un deget, ei îţi iau toată mana.

Ei bine, Domnul nostru este ca şi dentiştii, dacă-mi permiteţi să spun aşa. Dacă-I dai un deget, El îţi va lua toată mana. Zeci de oameni merg la El ca să fie vindecaţi de un anumit păcat de care le este ruşine (păcate cum sunt masturbarea, laşitatea fizică) sau care le ruinează viaţa de fiecare zi (cum sunt lipsa de control, beţia). Ei bine, El îi va vindeca: dar nu se va opri acolo. Se poate ca ei să fi cerut doar atat: dar odată ce L-ai chemat, El îţi va da tratamentul complet.

Acesta este motivul pentru care El i-a avertizat pe oameni „să socotească costul” înainte de a deveni creştini. „S-o ştii hotărat,” spune El, „că dacă îmi dai voie, Eu te voi face perfect. In momentul în care te laşi în mainile Mele, intri în procesul acesta. Nimic mai puţin şi nimic altceva. Tu ai voinţă liberă şi dacă vrei Mă poţi da la o parte. Dar dacă nu Mă respingi, să ştii că Eu voi duce pană la capăt lucrarea aceasta. Oricat ai avea de suferit în viaţa ta pămîntească, orice purificare de neconceput ar trebui să suferi după moarte, oricat M-ar costa pe Mine, Eu nu Mă voi odihni şi nu te voi lăsa nici pe tine să te odihneşti pană cand nu vei fi literalmente perfect — pană cand Tatăl Meu nu va putea spune fără rezerve că Işi găseşte plăcerea în tine, aşa cum a spus că Işi găseşte plăcerea în Mine. Lucrul acesta îl pot face şi îl voi face. Dar nu Mă voi mulţumi cu nimic mai puţin decat aceasta!”

Şi, totuşi — şi acesta este un aspect la fel de important — acest Ajutor care, privind în perspectivă, nu se va mulţumi cu nimic mai prejos de perfecţiunea absolută, va fi delectat cu primele eforturi slabe şi şovăielnice pe care le vei face maine pentru a face lucrul cel mai simplu. Un mare scriitor creştin (George MacDonald) a spus că orice tată este încantat de primele încercări de a umbla ale copilului său, dar în cazul unui fiu matur, un tată nu este satisfăcut decat cu un umblet bărbătesc, hotărat şi liber. În acelaşi fel, a spus El, „este uşor să faci pe placul lui Dumnezeu, dar este greu să-L satisfaci”.

Consecinţa practică este următoarea: pe de-o parte, cerinţa de perfecţiune din partea lui Dumnezeu nu trebuie să te descurajeze în încercările tale actuale de a face binele şi nu trebuie să te descurajeze nici chiar în eşecurile tale prezente. De fiecare dată cand cazi, El te va ridica iarăşi. El ştie perfect de bine că eforturile tale nu te vor duce nicicand aproape de perfecţiune. Pe de altă parte, trebuie să-ţi dai seama de la bun început că ţinta spre care începe El să te direcţioneze este perfecţiunea absolută şi nicio forţă din Univers, cu excepţia ta, nu-L poate împiedica să te ducă la acea ţintă. Acesta este procesul în care eşti angajat şi este foarte important să-ţi dai seama de lucrul acesta. Dacă nu ne dăm seama, este foarte probabil că vom începe să ne tragem înapoi şi să ne împotrivim Lui după un anumit punct. Eu cred că mulţi dintre noi, cînd Hristos ne-a dat puterea să înfrangem unul sau două păcate care erau un chin evident, suntem înclinaţi să simţim (deşi nu o spunem cu glas tare) că acum suntem suficient de buni. El a făcut tot ce I-am cerut să facă şi I-am fi îndatoraţi dacă acum ne-ar lăsa în pace. Noi obişnuim să spunem: „Nu m-am aşteptat niciodată să fiu un sfant; am vrut doar să fiu un om de rand cumsecade”. Şi cand spunem aceasta, noi ne închipuim că suntem umili.

Dar aceasta este o greşeală fatală. Bineînţeles că noi nu am vrut niciodată şi nici nu am cerut să fim schimbaţi în făpturile în care urmează să ne transforme El. Dar problema nu este ce am intenţionat noi să fim, ci ce ne-a destinat El să fim atunci cand ne-a creat. El este inventatorul, noi suntem doar maşinăria. El este pictorul, noi suntem doar tabloul. Cum am putea noi şti cum vrea El să fim? Vedeţi, El ne-a făcut deja să fim ceva foarte diferit de ce am fost. Cu multă vreme înainte, mai înainte să ne fi născut, cand eram înăuntrul trupurilor mamelor noastre, am trecut prin diferite stadii. Am fost candva ca nişte vegetale şi apoi ca nişte peşti; abia într-un stadiu ulterior am devenit asemănători cu copiii umani. Şi dacă am fi fost conştienţi în acele stadii primare, îndrăznesc să spun că noi am fi fost mulţumiţi să rămanem ca nişte vegetale sau ca nişte peşti — dacă nu am fi vrut să fim transformaţi în copii umani. Dar tot timpul El a cunoscut planul Lui pentru noi şi era decis să-l ducă la îndeplinire. Ceva de felul acesta se petrece acum, dar la un nivel mai înalt. Se poate ca noi să ne mulţumim să rămanem „oameni obişnuiţi”: dar El este hotărat să ducă la îndeplinire un plan cu totul diferit. A ne trage înapoi de la împlinirea acelui plan nu este umilinţă: este lene şi laşitate. A ne supune nu este înfumurare sau megalomanie; este ascultare.

Iată un alt mod de a prezenta cele două laturi ale adevărului. Pe de-o parte, nu trebuie să ne imaginăm nicidecum că ne putem baza numai pe eforturile noastre pentru a trăi măcar în următoarele douăzeci şi patru de ore ca oameni „decenţi”. Dacă El nu ne susţine, niciunul dintre noi nu este ferit de vreun păcat murdar. Pe de altă parte, niciun grad posibil de sfinţenie sau de eroism care a fost atins vreodată de vreunul dintre cei mai mari sfinţi nu este dincolo de ce a hotărît El să producă în final în fiecare dintre noi. Lucrarea nu va fi încheiată în viaţa aceasta: dar El vrea să ne ducă la un stadiu cat mai avansat înainte de moarte.

Acesta este motivul pentru care nu trebuie să fim surprinşi dacă avem greutăţi. Cand un om se întoarce la Hristos şi pare că îi merge destul de bine (în sensul că unele obiceiuri rele sunt corectate acum), el are deseori sentimentul că ar fi normal ca lucrurile să meargă acum fără probleme. Cand vin necazuri — boli, probleme financiare, noi ispite — el este dezamăgit. El are sentimentul că aceste lucruri poate că ar fi fost necesare să-l trezească şi să-l facă să se pocăiască în zilele lui rele de demult; dar de ce acum? Deoarece Dumnezeu îl îmboldeşte acum spre un nivel mai înalt: îl pune în situaţii în care va trebui să fie mult mai curajos sau mai răbdător sau mai iubitor decat a visat vreodată că poate fi. Nouă ni se pare că nu este necesar: dar lucrurile se petrec aşa pentru că noi încă nu avem nici cea mai vagă idee despre lucrul extraordinar pe care vrea El să-l facă din noi.

Văd că trebuie să mai împrumut încă o parabolă de la George MacDonald. Imaginează-ţi că eşti o casă vie. Dumnezeu vine să reconstruiască acea casă. La început poate că nu înţelegi ce face. Îndreaptă jgheaburile, repară acoperişul ca să nu mai picure şi aşa mai departe: ştiai că acele lucrări trebuiau făcute şi de aceea nu eşti surprins. Dar, în prezent, El începe să lucreze în casă într-un mod care doare îngrozitor şi care nu are niciun sens. Oare ce are de gand să facă? Explicaţia este că El construieşte o casă cu totul diferită de cea la care te gandeai tu — el construieşte o nouă aripă de clădire aici, pune parchet dincolo, înalţă nişte turnuri, lărgeşte curţile. Tu ai crezut că el va face din tine o colibă obişnuită: dar El construieşte un palat. El însuşi intenţionează să vină şi să locuiască acolo.

Porunca "fiţi desăvarsiţi" nu este o lozincă idealistă şi nici nu este o poruncă de a face imposibilul. El ne va transforma în creaturi care pot asculta acea poruncă. El a spus (în Biblie) că noi suntem „dumnezei” şi că El va face să se împlinească cuvintele Sale. Dacă îi dăm voie — noi putem să-L şi împiedicăm, dacă vrem — El îi va face pe cei mai slabi şi mai murdari dintre noi Dumnezei, strălucitori, fiinţe nemuritoare, vibrand de o energie şi bucurie, de o înţelepciune şi dragoste pe care nu ni le putem imagina acum, o oglindă fără pată, strălucitoare, care reflectă în mod perfect spre Dumnezeu (deşi, bineînţeles, la o scară mai mică) puterea, desfătarea şi bunătatea Lui nemărginită. Procesul va fi îndelungat şi, în anumite părţi, foarte dureros: dar acesta este scopul pentru care suntem cuprinşi în el. Nimic mai puţin. El vrea să împlinească ce a spus.