Pasi importanti in achizitionarea Evangheliei Sf. Cuthbert

Evanghelia Sf. Cuthbert (St. Cuthbert Gospel) Mai multe grupuri filantropice din Marea Britanie îşi unesc eforturile pentru a putea achiziţiona Evanghelia Sf. Cuthbert (St. Cuthbert Gospel), dupa cum ne informeaza corespondenti aflati in zona Canterbury, Anglia.

   Executivii British Library din Londra declară că au reuşit să strângă peste jumătate din cele nouă milioane de lire sterline destinate cumpărării Evangheliei Sfântului Cuthbert, veche din sec. VII, de la Societatea lui Iisus din Provincia Britanică, înainte ca termenul de cumpărare, de opt luni, să expire.

Map picture

Fundaţia Memorială a Patrimoniului Naţional (NHMF) a acordat 4.5 milioane de lire sterline, însemnând un impuls imens pentru această campanie de obţinere a Evangheliei. Fondul de Artă are şi el, de asemenea, o angajare generoasă în acest sens, participând cu suma de 250.000 de lire sterline, iar o sumă similară a fost donată de Fundaţia Garfield Weston, în semn de recunoaştere a importanţei Evangheliei în Marea Britanie" – conform declaraţiilor lui Ben Sanderson, şef al biroului de presă al British Library din Londra, informează Agenţia de Stiri Lacasuri Ortodoxe.

"Biblioteca poartă în prezent discuţii cu o serie de alţi donatori, în scopul asigurării întregii sume până la termenul limită din 31 martie 2012".

Copia manuscris a Evangheliei după Sfântul Ioan, Evanghelia Sfântului Cuthbert, a fost realizată în partea de nord a Angliei, în secolul al şaptelea, şi a fost îngropată alături de Sfântul Cuthbert în Lindisfarne, aparent în anul 698, fiind descoperită mai târziu, în sicriul sfântului, din Catedrala din Durham, în 1104. Ea are o lucrătură frumoasă, fiind realizată din piele originală, având culoarea roşie şi prezentându-se într-o stare excelentă. Aceasta este totodată şi unicul manuscris de înalt statut care s-a păstrat din această perioadă crucială a istoriei Marii Britanii, având aspect original iniţial atât în ​​interior cât şi la exterior.

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți citi paginile rețelei web Lăcașuri Ortodoxe în sistem gratuit privat, accesul fiind destinat EXCLUSIV abonaților prin email.