,,De Crăciun ne bucurăm cu toţii”: program social-filantropic la Tulcea

Zilele acestea în Episcopia Tulcii, cu prilejul sărbătorii Naşterii Domnului, se derulează programul social- filantropic ,,De Crăciun ne bucurăm cu toţii.”

Acţiunea concertată a Episcopiei, Protoieriei Tulcea şi a parohiilor din oraş urmăreşte să împărtăşească celor singuri, celor aflaţi în lipsuri şi fără dragoste, o rază de lumină din steaua Betleemului prin darurile oferite şi colinda tradiţională.

Astăzi, 17 decembrie 2008, Preasfinţitul Părinte Visarion împreună cu un grup de preoţi şi elevi de la Seminarul Teologic Sf. Ioan Casian din Tulcea a vizitat pe rând Căminul de Bătrâni „Sf. Nectarie”, Penitenciarul Tulcea, Centrele de copii „Speranţa” şi „Cristian”, Centrul maternal şi Centrul pentru persoane cu dizabilităţi ,,Crisp.” Cuvintele de mângâiere şi speranţă creştină adresate de Preasfinţia Sa au luminat chipurile şi au curăţit sufletele aducându-i pe cei prezenţi aproape de inocenţa sufletească a copilăriei.

Mai trebuie amintit aici că în cadrul parteneriatului educaţional dintre Colegiul Economic „Delta Dunării” şi Episcopia Tulcii, tinerii creştini, elevi ai Colegiului, în cadrul acţiunii filantropice ,,Ajută-mă să mă bucur” vor aduce bucuria Crăciunului şi daruri copiilor cu dizabilităţi plasaţi în centrul ,,Cristian” din Tulcea.

Astfel de gesturi de suflet urmează a se mai desfăşura până la sfârşitul anului în cadrul Episcopiei noastre.

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți citi paginile rețelei web Lăcașuri Ortodoxe în sistem gratuit privat, accesul fiind destinat EXCLUSIV abonaților prin email.