Afișare
Slujbe în direct
Calculator
  •  INTERVIUL Doamnei Cristela Georgescu, la Marius Tucă Show - octombrie 2026  •  Patriarhul Daniel la Mânăstirea Iveron și Chilia 'Sfântul Nicolae'  •  Întâmpinarea solemnă a Patriarhului Bulgar Daniel în Sfânta Mânăstire Zografu  •  Icoana HAWAII Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului „Iviron”, în Elmira Heights  •  Ciprul antic în Florida  •  A fost descoperită cea mai veche epavă din lume  •  Sfântul Mucenic Cuvios Elisei din Lavreşev  •  Sfântul Ignatie, Patriarhul Constantinopolului  •  Aducerea sfintelor moaște ale Sfântului Iacob din Borovici, făcătorul de minuni  •  Presiuni și amenințări asupra Bisericii Ortodoxe Române din Ucraina  •  Călugăr ortodox grec, dispărut în Turcia  •  Biserică Episcopală din sec IV-V, descoperită în Veneția  •  BISERICA din ALBANIA: Poliția să revină degrabă în cadrul legalității, renunțând la violență și abuz!  •  Dna. Cristela Elena Georgescu - o lecție despre adevărata familie creștină  •  Sfântul Cuvios Lot Egipteanul  •  Sfinții Pavel și Teodor din Rostov  •  Icoana ANDRONIC a Maicii Domnului  •  Cinstirea Icoanei Kazan a Maicii Domnului și a izbăvirii de polonezi  •  Serghei Șumilo: Starețul Avacum Athonitul: Viața ieromonahului athonit Avacum (Vacarov, 1899–1972)  •  O seară cu adevărat binecuvântată la Biserica din Herkimer, New York (SUA)  •  Apărătorii drepturilor omului îndeamnă Estonia să respecte Biserica, chiar dacă nu convine Statului  •  Patriarhul Bartolomeu i-a numit extremiști pe cei care se opun în Bulgaria și pretutindeni politicilor sale  •  BULGARIA: Patriarhul Bartolomeu, întâmpinat cu uralele: Nevrednic!  •  Spre a reînvia realitatea Bisericii, așa cum a existat ea în primele secole  •  Ne rugăm pentru Președinte și Guvern, dar nu înseamnă că le aprobăm greșelile!  •  Sfântul Nou Mucenic Ioan din Monemvasia  •  Dna. Cristela Georgescu: Se aude în Cer!  •  Biserica din Lituania se opune încercărilor Constantinopolului de a prelua controlul asupra Bisericii locale  •  Sfântul Filotei Aghiorâtul  •  Ce a fost Revolta lui Bar-Kohba?  •  De unde, Doamne, acest blestem pe mine?  •  Și ‘Iată și urmările’ impunerii ateismului ca religie de stat...  •  Tensiuni sociale în Albania: Cetățenii să fie ascultați, instituțiile să răspundă!  •  APEL: Schit ortodox DE VÂNZARE, în Canada - hramul Schimbarea la Față  •  1700 de ani de la convertirea Georgiei: Patriarhul Șio și Mitropolitul Rastislav al Cehiei și Slovaciei, în slujire comună  •  Sfintele moaște ale Sfântului Gavriil (Urghebațe) în SUA și Canada  •  Sfântul Ilarion, Mitropolitul Kievului  •  Biserica Albaniei se opune comparării situației sale cu cea din Ucraina  •  Haideți să clarificăm, în sfârșit, lucrurile: ce susținem și ce nu susținem...  •  Finalizarea lucrărilor de conservare a frescelor din Biserica Sfântul Gheorghe din Kurbinovo  •  Alte două icoane bizantine, repatriate în Cipru  •  Sfintele Moaște ale Sfintei Noi Mucenițe Hrisa (Zlata) ajung în localitatea sa natală  •  Icoana minunată Ivironița din Hawaii în Biserica „Sfânta Olimpia” Norwood, New York  •  Patriarhul Serbiei, primit cu onoruri depline la Parlamentul Australiei  •  Icoana minunată din Hawaii și sfinte moaște ale unor Sfinte americane, spre închinare în New Jersey  •  Sfinții Cuvioși Teofil și Iacob, egumenii Mânăstirii Omuș (Pskov)  •  Icoana GORBANEVKA a Maicii Domnului, cinstită în Eparhia de Poltava  •  ÎPS Laurenţiu, la zi aniversară: Cele trei dimensiuni ale păcii  •  Mutarea istorică a sfintelor moaște ale Episcopului Gherasim de Abydos în Boston  •  Discursul memorabil al lui Marco Rubio de pe istoricul Pnyx din Atena (TEXT INTEGRAL)
Starea Drumurilor
TEXT MARE ALB NEGRU ASCUNDE VIDEO ASCUNDE IMAGINI INVERSARE CULORI
Informația care stă la baza celorlalte știri...
Se încarcă...

O abordare superficială şi agresivă cu privire la viaţa religioasă din România

Scris de Redacția Știri | Lăcașuri Ortodoxe
Publicat pe 15.10.2008 la 18:13

– Raportul anual al Departamentului de Stat al Statelor Unite ale Americii –

 

Biserica Ortodoxă Română consideră că multe din observaţiile făcute în acest Raport sunt injuste şi calomnioase la adresa sa.

 

Patriarhia Română a luat cunoştinţă de publicarea, în data de 19 septembrie 2008, de către Departamentul de Stat al Statelor Unite, a celui de-al zecelea raport anual privind respectarea libertăţii religioase în lume, inclusiv a capitolului privitor la România. Conţinutul acestui document, cu precădere criticile şi observaţiile privitoare la Biserica Ortodoxă Română, ne surprind în mod neplăcut şi ridică serioase semne de întrebare în ceea ce priveşte obiectivitatea, onestitatea şi competenţa în problematica religioasă a autorilor acestui raport.

 

Se reproşează Bisericii Ortodoxe Române intoleranţa faţă de acţiunile de prozelitism ale altor culte, nerestituirea unor proprietăţi care au aparţinut Bisericii greco-catolice, promovarea unui discurs al urii în media şi în manualele proprii de religie, dezacordul faţă de decizia Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării privind limitarea simbolurilor religioase strict la cadrul desfăşurării orei de religie, opoziţia preoţilor ortodocşi referitor la înmormântarea membrilor altor culte în cimitirele confesionale, precum şi unele chestiuni strict interne în legătură cu dogma şi învăţătura Bisericii.

 

Patriarhia Română consideră că multe dintre aceste observaţii au un caracter vădit exagerat şi tendenţios, fiind vorba de generalizarea unor situaţii accidentale şi izolate sau de reclamaţii nefondate, având o unică sursă şi aceasta de obiectivitate discutabilă, iar informaţiile nu au fost verificate de către autorii raportului.

 

Este greu de înţeles de ce nu s-a apelat la principiul universal recunoscut şi aplicat în toate statele democratice, audiatur et altera pars (să fie ascultată şi cealaltă parte).

 

Cu privire la unele dintre aspectele semnalate, raportorii critică, de pe poziţii vădit partizane, hotărâri ale instanţelor judecătoreşti sau încearcă chiar să se substituie acestor instanţe.

 

În ceea ce priveşte acordarea de către Guvernul României a unor sume importante către Biserica Ortodoxă Română, se ignoră faptul că s-a respectat criteriul proporţionalităţii, respectiv al numărului de credincioşi înregistraţi la ultimul recensământ, repartizarea fondurilor făcându-se în aceeaşi proporţie în care şi credincioşii noştri contribuie financiar la bugetul de stat.

 

Din acest raport se constată că, în mod eronat, se ia drept normativă experienţa religioasă din SUA, care nu poate fi aplicată ca atare în Europa. Spiritul religios european, mult mai vechi şi mai bogat în semnificaţii decât cel american, nu se bazează pe separaţie radicală între Stat şi Biserică, ci pe autonomie reciprocă şi cooperare socială tradiţională.

 

Acest raport ignoră adevărul că ceea ce este diferit nu este în mod necesar şi discriminatoriu, iar influenţa socială a Bisericii majoritare în România nu este una exclusivistă, ca, de pildă, cea a cultului majoritar mormon din statul american Utah. Desigur, este mai uşor să judeci pe alţii decât pe tine însuţi.

 

Criticile formulate la adresa Legii privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor, în special cele aduse sistemului pe trei trepte de recunoaştere a structurilor religioase (grupări religioase, asociaţii religioase şi culte), nu ţin seama de numărul deosebit de mare al cultelor recunoscute de Statul român (18), care beneficiază de un consistent sprijin de la bugetul de stat. Cei ce aduc astfel de critici ignoră şi faptul că, în perioada preliminară a redactării acestei legi, în România au fost organizate seminarii internaţionale, cu participarea unor specialişti, atât din Europa, cât şi din SUA, care au contribuit la redactarea legii în forma sa finală.

 

Cât priveşte problemele patrimoniale existente între unele culte din ţara noastră, acestea sunt greu de înţeles pentru cei ce nu s-au confruntat în decursul istoriei lor cu impunerea prin forţa armelor a unei anumite credinţe religioase sau cu situaţia preluărilor abuzive de către stat a averilor Bisericii. Ca atare, în majoritatea statelor democratice nu s-a ajuns la o soluţie absolut echitabilă în ceea ce priveşte situaţiile patrimoniale determinate de anumite fenomene istorice (Reforma, Contrareforma, uniatismul, persecuţii religioase, migraţii masive ş.a.).

 

În acest context, pentru o informare corectă a opiniei publice, Patriarhia Română doreşte să prezinte situaţia reală a raporturilor sale cu Biserica Greco-Catolică.

 

Situaţia proprietăţilor din eparhiile ortodoxe române din Transilvania şi Banat, care au făcut obiectul litigiilor dintre Biserica Ortodoxă Română şi Biserica Greco-Catolică, se prezintă astfel:

 

– imobile (biserici, case parohiale, terenuri agricole etc.) a căror situaţie juridică a fost rezolvată prin dialog: un număr de 111. – imobile retrocedate prin sentinţe judecătoreşti: un număr de 20. – imobile ajunse în posesia Bisericii Greco-Catolice prin ocuparea abuzivă a acestora: un număr de 81. – biserici în care se slujeşte alternativ: un număr de 15. – cazuri în care, deşi există hotărâri judecătoreşti definitive favorabile Bisericii Ortodoxe Române, respectivele sentinţe nu au putut fi puse în aplicare: un număr de 14. – cazuri de clerici ortodocşi români care, deşi supuşi unor pedepse canonice din partea Bisericii Ortodoxe Române, au fost primiţi să slujească în Biserica Greco-Catolică, fapt care a dus la tensionarea relaţiilor dintre cele două culte: un număr de 10 preoţi.

 

Având convingerea că opinia publică românească şi internaţională va putea cunoaşte, în mod obiectiv şi imparţial, realităţile vieţii religioase din România, sperăm că cei ce redactează astfel de rapoarte anuale privitor la libertatea religioasă în România vor ţine cont, pe viitor, şi de informaţiile oferite de Patriarhia Română, astfel încât credibilitatea acestor rapoarte să nu se diminueze şi mai mult.

 

SECTORUL RELAŢII BISERICEŞTI ŞI INTERRELIGIOASE AL PATRIARHIEI ROMÂNE BUCUREŞTI, 15 octombrie 2008

 

 

CARTEA SFINȚILOR