După REFERENDUM: Episcopul Macarie al Episcopiei Ortodoxe Române a Europei de Nord – Cuvânt oficial de îmbărbătare

CUVÂNT DE ÎMBĂRBĂTARE

În aceste zile de durere și confuzie, cauzate de rezultatul Referendumului pentru Familie, am fost martor al neliniștilor și nedumeririlor frățiilor voastre. Ca păstor și părinte duhovnicesc care dă seamă înaintea lui Hristos pentru păstoriții săi, vă adresez tuturor cuvânt de îmbărbătare și de încurajare!

Fiecare dintre noi – ierarhi, preoți sau laici – am participat la acest Referendum având ferma convingere că votul nostru pentru Căsătorie are o valoare de mărturisire publică a credinței și a convingerilor noastre și puternica nădejde că prin acest act ne putem proteja familia și patria.

Însă nu a fost să fie după cum am sperat. Mașinăria propagandei neo-marxiste care a găsit aliați neașteptați chiar dintre noi, a reușit să acopere și să reducă la tăcere glasul conștiinței creștine din multe inimi „căldicele”. Strategia folosită de aceștia e veche. O întâlnim încă din primele capitole ale Scripturii: cultivarea neîncrederii. Fructele oricărei ideologii totalitare conțin, inevitabil, semințele îndoielii față de orice autoritate, iar Cuvântul limpede și ziditor al adevărului este destructurat în interpretarea otrăvită a șarpelui.

Suntem îndurerați, fiindcă nu ne așteptam la acest lucru. Orice criză are însă mai multe stări: e starea de șoc, apoi cea de tristețe adâncă și apoi – după ce acestea se vor fi decantat – vine acea stare în care căutăm răspunsuri și uneori și „vinovații”. Mulți au și făcut-o deja. Să nu cădem în aceeași capcană! „Biserica Ortodoxă Română” suntem TOȚI cei care ne-am născut din Apă și din Duh în Taina Sfântului Botez. Suntem cu toții membre ale Aceluiași Trup tainic al lui Hristos (Romani 12, 5). Suntem cu toții „conectați” duhovnicește și căderile fiecăruia se transformă în răni sângerânde ale întregului Trup. Să nu dăm, așadar, glas frustrărilor și dezamăgirilor provocate tuturor de eșecul Referendumului, acuzând și condamnând, ci să ne „purtăm sarcinile unii altora, împlinind astfel legea lui Hristos” (Galateni 6, 2).

Să transformăm, lucrând duhovnicește această înfrângere. Să fie un catalizator care să reaprindă zelul nostru misionar și legea lui Dumnezeu să redevină singura „lumină a cărărilor noastre” (Psalmul 118). Să înmulțim rugăciunea și să ne curățim de patimi prin lucrarea ascetică creștină – reamintindu-ne că adevărata menire a Bisericii este pregătirea oricărui om pentru veșnica Întâlnire cu Hristos.

Să ne aducem aminte că a fi în Biserică înseamnă a deveni „omul cel nou, cel după Dumnezeu” (Efeseni 4, 24) și că pocăința înseamnă „schimbarea minții”, adică dobândirea înțelepciunii lui Hristos și lepădarea înțelepciunii acestui veac. Să redevenim cu adevărat și până la capăt creștini, care, deși trăiesc în lume, nu sunt din această lume!

Să cultivăm mai intens cateheza. Să redescoperim valoarea sacramentală a familiei, să spunem bărbaților și femeilor care vin să se cunune în fața altarului că sunt de acum o familie creștină, o mică biserică și că în Taina Nunții lor s-au rugat pentru ca Dumnezeu să transfigureze atracția și sentimentele reciproce în iubire hristică, așa cum a transformat odinioară apa din Cana Galielii în vin (Ioan 2, 1-11).

Preaiubiți părinți și împreună slujitori la Altarul lui Hristos, să răspundem ne-încrederii și îndoielii care începe să paraziteze societatea românească cu mai multă în-credințare în lucrarea cea puternică a lui Dumnezeu – în această lumină să căutăm, după cuvântul Apostolului, să nu fim pricină de sminteală și să eliminăm orice cât de mic prilej ce poate deveni poticneală pentru cei încredințați nouă spre păstorire, „nedând ocazia niciunei sminteli întru nimic, ca să nu fie slujirea noastră defăimată, ci în toate înfăţişându-ne pe noi înşine ca slujitori ai lui Dumnezeu, în multă răbdare, în necazuri, în nevoi șiîn strâmtorări” (2 Corinteni 6, 3-4).

Prețuind pe acei directori de conștiință care dovedesc în viața publică – atât în faptă, cât și în cuvânt – că ne sunt fii și fiice, frați și surori în Hristos, să ne aducem aminte că Evanghelia a fost propovăduită și de pescari, de mironosițe, de oameni cultivați, însă și de oameni simpli. Să ne implicăm în viața cetății, disociindu-ne de orice fel de partizanat politic, devenind însă cetățeni activi, creștini cu conștiință civică, mai ales în acele aspecte ce țin de educația și formarea copiilor noștri.

Și să nu uităm: cu toată mașinăria propagandistică și cu tot boicotul, nu suntem puțini cetățeni fideli Familiei!

Așadar, să nu deznădăjduim, ci să ne întărim având în minte acea dimineață a Învierii, când, în pofida evidenței și a senzației că întunericul a biruit, mormântul era gol!

Al Vostru Părinte, Frate și Prieten,

fierbinte rugător către Domnul și de tot binele voitor,

+Episcopul Macarie al Episcopiei Ortodoxe Române a Europei de Nord