Publicat pe 09.07.2018

“Iar acum, după şaptesprezece veacuri, ca un soare duhovnicesc au răsărit…” – Sfinții Mucenici și Doctori fără de arginți Epictet preotul și Astion monahul – 2018

Venind popoarele barbare peste cetatea Halmyrisului, biserica în care se aflau sfintele moaşte a fost distrusă, dar prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu ele au scăpat nevătămate, iar acum, după şaptesprezece veacuri, ca un soare duhovnicesc au răsărit din pământ spre luminarea şi mângâierea noastră. Iar noi, ştiind mulţimea de tămăduiri ce s-a făcut prin sfintele voastre moaşte în vremurile de demult, cu dragoste cuprinzându-le şi sărutându-le, cu bucurie mare nu ne pricepem a grăi decât acestea: Bucuraţi-vă, că cinstitele voastre moaşte nevătămate au scăpat;

 

Bucuraţi-vă, că la Praznicul Adormirii Maicii Domnului ele s-au aflat;

 

Bucuraţi-vă, că în Dobrogea, sfântului apostol Andrei i-aţi fost următori;

 

Bucuraţi-vă, că după voi şi mucenicii Zotic, Atal, Camasie şi Filip au fost mărturisitori;

 

Bucuraţi-vă, cu sfinţii Gherman şi Ioan Casian în ceruri locuitori;

 

Bucuraţi-vă, sfătuitori ai preoţilor şi monahilor povăţuitori;

 

Bucuraţi-vă, buni cârmaci, care de potopul păcatelor ne feriţi;

 

Bucuraţi-vă, povăţuitori credincioşi, cei ce ne îndreptaţi pe noi la patria cerească;

 

Bucuraţi-vă, că prin voi Treimea a fost propovăduită;

 

Bucuraţi-vă, că prin voi Unimea a fost preamărită;

 

Bucuraţi-vă, lauda neamului creştinesc;

 

Bucuraţi-vă, că toţi credincioşii Dobrogei vă cinstesc;

 

Bucuraţi-vă, Sfinţilor Epictet şi Astion, doctorilor fără de arginţi şi mucenici ai lui Hristos!

 

(fragment din Acatistul Sfinților Mucenici și Doctori fără de arginți Epictet preotul și Astion monahul – acatisul poate fi citit integral, pe www.sfintiiepictetsiastion.ro)

 

 

 

 

 

 

 

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Orice sumă ca ajutor poate fi depusă prin mandat poștal.

Adresa: Mânăstirea Halmyris, Murighiol, Tulcea, România
Pr. Arhim. Stareț Iov (Ion Archiudean)

Mai multe informații puteți afla pe

www.ManastireaHalmyris.ro și www.SfintiiEpictetSiAstion.ro

Slujbe live la duminici și sărbători

Transmisiuni in direct - slujbe

Vă anunţăm noutăţile

Parteneri

 

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți accesa conținutul Lăcașuri Ortodoxe EXCLUSIV prin e-mail, în sistem gratuit privat.