In ziua de 3 iunie, la sarbatoarea Sfinților Constantin și Elena (C. Iul.), in biserica aflata la resedinta de vara a Consulatului General al Federației Ruse, din Buyuk-Dere, lângă Istanbul, au avut loc festivități speciale, cu ocazia sărbătorii hramului.
O slujba a fost oficiata de Patriarhul Bartolomeu, precum și de membri ai Sfântului Sinod al Patriarhiei Ecumenice. Cu binecuvântarea Patriarhului Moscovei și al Întregii Rusii, Chiril, la slujba a participat si un reprezentant al Patriarhiei Moscovei – responsabil de Reprezentanta Bisericii Ortodoxe Ruse in Karlovy Vary (Cehia), Protopopul Nikolai Lisceniuc.
În biserică, s-au aflat si Consulul General al Rusiei la Istanbul, A. Erhov, alți membri ai misiunii diplomatice ruse, precum și Consulul General al Bulgariei, A. Radoslavov, compatrioți ruși, printre care si unii descendenți ai primului val de emigrare, păstrând istoria și tradițiile Ortodoxiei Ruse in Turcia.
După Sfânta Liturghie, Sanctitatea Sa Patriarhul Bartolomeu a amintit cu căldură de intalnirea cu Sanctitatea Sa Patriarhul Kirill, la sfințirea bisericii, in 2009, și a transmis un salut fratesc Patriarhului Moscovei, prin intermediul reprezentantului acestuia din urma.
Mica Biserica “Sfinții Constantin și Elena” a fost construita în anul 1832, pe teritoriul resedintei de vara a Ambasadei Imperiului Rus. După revoluție, ea a fost închisă.
În perioada sovietică, biserica a fost transformata in sala a cazanelor. Până în prezent, la reședința de vară au avut loc lucrări majore de reparații, inclusiv de restaurare a bisericii.
Pe 6 iulie 2009, Sanctitatea Sa Patriarhul Bartolomeu al Constantinopolului și Patriarhul Moscovei și al Întregii Rusii, Kirill, au efectuat ritualul de sfințire a bisericii “Sfinții Constantin și Elena”, iar mai apoi Patriarhul Kirill a condus Slujba Sfintei Liturghii.