Publicat pe 15.01.2015

STIRI | Europol pune Grecia in stare de alerta, privind jihadistii

Poliția Europeana a emis o alertă, sâmbătă, care va ramane in vigoare pana sambata 17 ianuarie, și care implică șapte nume de jihadiști, care ar putea efectua acte de terorism. Unul sau mai multi dintre acestia s-ar putea ascunde în Grecia.

 

Avertismentul Europol a fost trimis tuturor țărilor europene, în urma atacurilor teroriste sângeroase din Paris, de saptamana trecuta, care a costat 17 vieți. Directorul Europol, Rob Wainwright, a spus ca este vorba despre cea mai mare amenințare teroristă dupa atacurile din 11 septembrie, 5.000 de fanatici islamisti intorcandu-se in Europa, de pe frontul sirian.

 

Grecia se numara printre țările UE puse în stare de alertă de Europol, pentru eventuale acte de terorism ale jihadiștilor care s-ar putea folosi de masini capcana, conform unui oficial de poliție grec, care a preferat să rămână anonim, citat de Greek Reporter.

 

Aceste jihadiști au fost instruiți în Yemen și au conexiuni în Liban, Arabia Saudită și Rusia. Politia Europeana a cerut tuturor membrilor UE să o notifice dacă oricare dintre cei 7 suspecți a trecut prin controalele de frontieră, și să ramana în stare alertă.

 

 

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Orice sumă ca ajutor poate fi depusă prin mandat poștal.

Adresa: Mânăstirea Halmyris, Murighiol, Tulcea, România
Pr. Arhim. Stareț Iov (Ion Archiudean)

Mai multe informații puteți afla pe

www.ManastireaHalmyris.ro și www.SfintiiEpictetSiAstion.ro

Slujbe live la duminici și sărbători

Transmisiuni in direct - slujbe

Printre Duhovnicii noștri
    Traduceri noi in Limba Română
      File de Letopiseț
        Dintre Meșteșuguri
          Sfaturi de folos
            Vă anunţăm noutăţile

            Parteneri

             

            Lăcașuri Ortodoxe
            Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
            Puteți accesa conținutul Lăcașuri Ortodoxe EXCLUSIV prin e-mail, în sistem gratuit privat.