STIRI | Papa Francisc in Turcia: progamul vizitei

Ieri, Vaticanul a confirmat faptul că Papa Francisc va vizita Turcia luna viitoare (vezi ARHIVA Lacasuri Ortodoxe), publicand programul vizitei sale de trei zile, din perioada 28 – 30 noiembrie.

Pontiful argentinian va merge în capitala Ankara și in Istanbul, unde va vizita celebra Moschee Albastră, din sec. XVII, al cărui nume este Moscheea Sultan Ahmed, și Hagia Sophia.

Prezența Papei in aceste locatii – care a încercat în mod repetat să se intalneasca cu liderul musulmanilor și cu reprezentanții altor confesiuni, pe problemele ce tin de pacea din Orientul Mijlociu – va fi de mare importanță simbolică – apreciaza un raport Ansa.

Moscheea Albastră este una dintre cele mai renumite moschei din lume, iar predecesorul actualului Papa, Papa Benedict al XVI-lea, a vizitat-o, de asemenea, în 2006.

In prezent muzeu, Hagia Sophia a slujit drept catedrala ortodoxă și scaun al Patriarhiei de Constantinopol, din 537 până în 1453.

Acesta a fost transformata in moschee, sub otomani, după ce Mehmed al II-lea a cucerit Constantinopolul în 1453. Papa si-a programat să zboare de pe aeroportul Fiumicino din Roma, vineri, 28 noiembrie, la ora 9.00, și va ateriza in Ankara, la ora locala 13:00. Una din primele sale vizite va fi la Mausoleul lui Mustafa Kemal Ataturk, fondatorul republicii turce.

Vizita va fi urmată de o ceremonie de primire la Palatul Prezidențial, organizata de Președintele Recep Tayyip Erdogan. Francisc se va întâlni, apoi, cu Premierul Ahmet Davutoglu.

Sâmbătă, 29 noiembrie, Papa va zbura de la Ankara la Istanbul, unde este de așteptat să aterizeze la o oră după decolare, la 10:30 ora locală. Dupa ce va vizita Moscheea Albastră și Hagia Sofia, el va oficia o Messa în Catedrala catolică a Duhului Sfânt.

Aceasta slujba va fi urmata de o rugaciune la Bazilica Patriarhală Sfantul Gheorghe, sediul Patriarhiei Ecumenice din Constantinopol.

Francisc va avea, apoi, o întâlnire privată cu Patriarhul ecumenic ortodox Bartolomeu I.

Duminică, 30 noiembrie, Francisc va participa la o Liturghie dedicata Sfântului Andrei, in Biserica Sfantul Gheorghe, urmata de o binecuvântare ecumenică și de semnarea unei Declarații comune.

Apoi, un prânz va fi organizat cu Bartolomeu I, la Patriarhia Ecumenică din Fanar.

Plecarea Pontifului, de pe Aeroportul Ataturk din Istanbul, este programată la ora 17:00 și este programat să sosească la Roma la 18:40.

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți citi paginile rețelei web Lăcașuri Ortodoxe în sistem gratuit privat, accesul fiind destinat EXCLUSIV abonaților prin email.