Cum sa ma spovedesc corect? Folosim termeni generali sau intram in amanunte?

Tuesday 21 october 2014

Traducere si interepretare, dupa un cuvant al Episcopului Pantelimon de Smolensk si Viazma, extras din publicatia lunara “Viata parohiei” a Catedralei ortodoxe rusesti din Washington, SUA, de: KSLCatalin

“Uneori, oamenii care vin la spovedanie încep să spuna lucruri de genul: “Ieri m-am întors acasă și am fost întâmpinată de soțul meu, care, ca de obicei era beat. L-am criticat și el a început să strige la mine. Am devenit furioasa și l-am pălmuit. Desigur, a fost greșit ca am facut asta, dar ce altceva aș fi putut face?”… Asta nu este o spovedanie (mărturisire). Mărturisirea trebuie să fie o declarație de pocăință, și nu o poveste despre viata ta, cu atât mai puțin o încercare de a-ti justifica propriile păcate.

Deși există oameni care, în simplitatea lor, nu știu cum să se pocăiască în alt mod – și, desigur, parintele lor duhovnicesc accepta acest tip de mărturisire din partea lor – ar fi totuși mai potrivit să o spună în acest fel: “Sunt rea și foarte iritabila, iar când soțul meu s-a purtat necorespunzător, am devenit furioasa, și l-am lovit în față. Regret foarte mult acest lucru, și mă pocăiesc pentru asta. I-am cerut si lui iertare, și ii promit lui Dumnezeu că nu voi mai proceda astfel, în viitor”. Aceasta, în opinia mea, este o mărturisire corectă.

Unii scriu prea multe in notitele lor. Ei merg la detalii inutile despre ceva sau altceva, care nu sunt deloc bune. Mai exista o alta extrema, de asemenea, necorespunzătoare, în care cineva pur și simplu isi recită propriile păcate, la modul general: “Am păcătuit prin vanitate, deznădejde, iritare…”. “Am avut gânduri rele …”. Un copil ar putea spune: “M-am purtat rău…”. Ce înseamnă “vanitate”? Ce înseamnă “a fi iritat”? Care este sensul “gândurilor rele”? Nu ar trebui să vorbiti la modul general despre o patima care vă afectează incat sa “va comportati prost” – pentru că aceasta poate afecta pe toată lumea – ci mai degrabă despre modul in care patima se manifestă în tine. De exemplu, ar fi mai corect să spunem “am desconsiderat-o pe fiica mea, i-am zis cuvinte rele și am lovit-o…”, mai degrabă decât sa spunem “am fost iritat de fiica mea”. Un alt exemplu ar fi cel legat de mândrie… Cum se manifesta mândria în tine? I-ai desconsiderat pe altii, privesti de sus pe toata lumea, ai fost nepoliticos cu cineva, dorind să-l discreditezi. Asta se spune.

Mărturisirea nu ar trebui să fie o poveste detaliata privind toate împrejurările unei anumite acțiuni, ci mai degrabă o declarație de pocăință pentru păcatele specifice; pe de altă parte, acele păcate nu ar trebui să fie reduse la generalitati prin cuvinte unice.

Unii dintre contemporanii noștri au tendința de a găsi nume specifice și exacte păcatelor lor, în timp ce alții demonstreaza o curiozitate patologică și încearca să descopere păcatele care există, dar cu care nu sunt familiarizați. Unii oameni, de exemplu, cer să li se spuna definițiile specifice ale termenilor utilizați / arhaici care exprimă nuanțe fine de distincție între diferite păcate. Mi se pare că acest lucru este nepotrivit. Ar trebui să numim păcatele, cu cuvinte care există în vocabularul contemporan. Când ne rugăm, când citim dimineața și seara rugaciunile, folosim cuvintele rostite de Sfinții Părinți, împrumutam imaginile lor, și este potrivit, pentru ca noi învățam astfel limba sfinților, învățam atitudinea corectă față de Dumnezeu. Cu toate acestea, mi se pare că, atunci când ne pocăim, ar trebui să folosim propriile noastre cuvinte. De exemplu, nu ar trebui să spui că ai păcătuit prin lăcomie, daca, de exemplu, ai încercat să intri în grațiile cuiva, în speranța de a obține bani de la el, sau ai făcut ceva bun în speranța de a obține la schimb ceva…

Trebuie sa-ti exprimi pocăința pentru diferite păcate, în diverse moduri diferite. Există unele păcate care sunt atât de murdare și de josnice, incat atunci cand iti exprimi pocăința, nu ar trebui să intru în detalii. Cu toate acestea, ar trebui să faci preotul să înțeleagă ce s-a întâmplat cu tine, pentru ca de multe ori astfel de păcate sunt descrise în generalități si ascund, în spatele acestor generalități, distorsiuni teribile, de exemplu în relațiile dintre un bărbat și o femeie. Nu poți să spui, pur și simplu: “Am patima adulterului”. Trebuie să clarifici modul în care se manifestă. Nu trebuie să amintim detaliile acestor păcate josnice, dar este esențial să le privim în așa fel încât preotul sa înțeleaga măsura păcatului.

După ce te-ai pocait, este necesar să iti amintesti că aveai patima rea in tine, și ar trebui să eviti situațiile în care ea se poate manifesta, dar trebuie să alungi de la tine amintirile păcatelor comise.

Cu toate acestea, este esențial nu doar să-ti amintesti păcatele mândriei prostesti, vanitatii, furtului, înjosirii altora, pe care le-ai comis, ci chiar să le numesti în minte, mai ales atunci când apar gânduri orgolioase în tine”.