Croatia: referendum privind mariajul gay (‘casatoria’ intre persoane de acelasi sex)

Parlamentul Croat a votat, ieri, cu o majoritate covarsitoare, organizarea unui referendum, la 1 decembrie, privind uniunile (‘casatoriile’) intre persoane de acelasi sex. Propunerea a fost prezentată de grupurile conservatoare și de asociațiile catolice, ca masura împotriva unei potențiale legalizari, in tara, a ‘căsătoriilor’ între membrii de același sex, conform unui raport al Media Zagreb.

104 voturi au fost exprimate în favoarea referendumului, dintr-un total de 151 de deputați, în timp ce doar 13 au fost împotrivă, iar 5 s-au abținut. Referendumul are drept tinta introducerea, în Constituția Croată, a definiției căsătoriei ca uniune ‘între un bărbat și o femeie’.

În septembrie, guvernul a confirmat validitatea a aproximativ 700.000 de semnături, colectate în luna mai printr-o inițiativă legată de Biserica Catolică, numita “În numele familiei”.

În Croația (stat membru al UE, din iulie), problema unui referendum vizavi de ‘căsătoria’ gay a stârnit dezbateri sociale aprinse în ultimele câteva luni, tinand cont ca țara raporteaza un procentaj de peste 90 % – din cele 4,2 milioane de locuitori – ca apartinand Bisericii Catolice.

Bineinteles ca activiștii pentru drepturile LGBT (homosexualilor si lesbienelor) au numit initiativa ‘discriminatorie’. Sustinatorii referendumului, în schimb, spun că au vrut sa previna repetarea, în Croația, a ceea ce s-a întâmplat în Franța, unde căsătoriile gay au fost recent legalizate.

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți citi paginile rețelei web Lăcașuri Ortodoxe în sistem gratuit privat, accesul fiind destinat EXCLUSIV abonaților prin email.