Colinde TV
Publicat pe 22.06.2009

Delegaţii celor peste 60 de religii, în aşteptarea unui forum mondial, în Astana

Lacasuri Ortodoxe: din Astana, 22 iunie, capitala Kazakhstan.

 

 

Cel de-al 3-lea Congres al Liderilor Religiilor tradiţionale ale lumii va avea loc la Astana în zilele de 1-2 iulie 2009, a spus purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe Kazac, Ierjan Aşhikbaiev, astăzi, luni 22 iunie 2009, la o conferinţă de presă.

 

“Delegaţii celor trei mari religii şi credinţe tradiţionale ale lumii, vor participa la congres. În total, vor exista peste 60 de delegaţii reprezentând diferite religii, oaspeţi de onoare şi reprezentanţi ai organizaţiilor internaţionale – ONU, OSCE [Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa], UNESCO şi OIC [Organizaţia Congresului Islamic]”, a spus acesta.

 

La forum vor participa şi politicieni şi personalităţi publice, ca invitaţi de onoare.

 

Prima zi a congresului prevede o sesiune plenară referitoare la rolul liderilor religioşi la crearea unei ordini mondiale bazate pe toleranţă, respect reciproc şi colaborare, iar a doua zi va pregăti dezbateri cu privire la valorile morale şi etice în lume, la dialog şi cooperare, la solidaritate pe timp criză.

 

 

MP3 player VARA Lacasuri Ortodoxe

 

 

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Orice sumă ca ajutor poate fi depusă prin mandat poștal.

Adresa: Mânăstirea Halmyris, Murighiol, Tulcea, România
Pr. Arhim. Stareț Iov (Ion Archiudean)

Mai multe informații puteți afla pe

www.ManastireaHalmyris.ro și www.SfintiiEpictetSiAstion.ro

Slujbe live la duminici și sărbători

Transmisiuni in direct - slujbe

Vă anunţăm noutăţile

Parteneri

 

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți accesa conținutul Lăcașuri Ortodoxe EXCLUSIV prin e-mail, în sistem gratuit privat.