Vaticanul si-a exprimat sustinerea sa faţă de Marele Duce Henri de Luxemburg

Vaticanul si-a exprimat susţinerea faţă de Marele Duce Henri de Luxemburg, în refuzul aprobării legalizării eutanasiei.
Cardinalul Renato Raffaele Martino, preşedintele Consiliului Pontifical pentru Justiţie şi Pace, a declarat că Henri de Luxemburg beneficiază de “sprijinul” şi “proximitatea” “tuturor creştinilor”.
“Marele Duce este un catolic convins care refuză să semneze o lege împotriva vieţii”, a subliniat prelatul, pe marginea unei conferinţe de presă în care s-a prezentat un mesaj al Papei, cu ocazia Zilei Mondiale a Păcii.
Marele Duce Henri, 53 de ani, care conduce Luxemburgul din 2000, i-a informat pe liderii parlamentari că nu poate semna o lege privind eutanasia, recent votată, din motive de conştiinţă.
În urma acestei decizii, primul-ministru Jean-Claude Juncker a anunţat, pe 2 decembrie, că ţara sa va trebui să schimbe constitutia pentru a reduce prerogativele suveranului, înainte de a ajunge la o “criză instituţională”.