Monumentul ,,Calvarul Aiudului” – mărturii ale rezistenţei ortodoxe în perioada comunistă
,,Noi românii suntem aici de mii de ani încreştinaţi fiind de Sf. Ap. Andrei. Nu ne-au schimbat nici Moscova, nici Roma, nici Instanbulul, am rămas aceiaşi şi aşa trebuie să rămânem mai departe. Atât comuniştii cât şi catolicii sau otomanii, de-a lungul istoriei, ni s-au impus politic şi material. Au fost unii care au cedat dar majoritatea au rezistat şi, datorită lor, azi, suntem un popor ortodox.” (pr. Iosif Paşca, fost deţinut politic)
AIUD – judeţul Alba. Monumentul ,,Calvarul Aiudului” este un edificiu ridicat în cinstea şi veşnica pomenire a Martirilor din perioada prigoanei comuniste dintre anii 1947-1964. Monumentul are în partea de sus şapte cruci îngemănate ce simbolizează unitatea în suferinţă pe care au avut-o martirii, crucea cea mare de deasupra reprezintă ,,crucea neamului” pe care ei au dus-o în spate. Braţele crucii mari sunt puţin înclinate, fiecare având câte o gaură ce reprezintă ochii suferinţei neamului românesc, ochi care sunt îndreptaţi spre cer şi imploră mila lui Dumnezeu pentru români.
În interiorul monumentului, pe pereţii paraclisului, de-a lungul treptelor care conduc spre Sfântul Altar, străjuiesc plăci de marmură albă pe care sunt înscrise nume ale deţinuţilor trecuţi prin închisoarea din Aiud, Gherla, Jilava, Baia Sprie, Periprava, Târgu Ocna etc.; pentru cei executaţi în închisoare, în faţa numelor acestora, s-a trecut litera ,,e”.
Numele au fost luate din registrele arhivei închisorii. Listele sunt incomplete, mai sunt probabil încă foarte mulţi necunoscuţi care au murit fără ca oamenii să le cunoască numele, dar cunoscuţi lui Dumnezeu. Toate cele petrecute în aceste închisori nu au fost altceva decât o ,, Evanghelie vie” adaptată la acele timpuri.
Aceşti deţinuţi morţi în penitenciarul Aiud au suferit moarte martirică, o moarte plăcută în faţa Creatorului care le-a încununat jertfa în Sfinte Moaşte. Deţinuţilor li s-a reproşat că au fost ,,trădători de ţară”, ,,legionari sau colaboratori ai acestora”, ,,duşmani ai poporului”, ,,bandiţi” etc., dar de fapt au fost prigoniţi, arestaţi, chinuiţi psihic şi fizic, şi unii chiar ucişi pentru dreapta credinţă şi pentru mărturisirea lui Dumnezeu. Cu toate acestea, torţionarii nu au reuşit să le zdruncine credinţa celor închişi. Drept dovadă stau Sfintele Moaşte descoperite în locul numit ,,Râpa robilor”, locul unde au fost aruncate trupurile fără viaţă ale celor morţi din penitenciar.
,,Râpa robilor” a fost un cimitir fără morminte şi cruci, pentru a nu fi identificat niciodată vreunul din cei ce au zăcut colo. În momentul cand îi scoteau din închisoare, gardienii le făceau o ultimă ,,operaţie” celor morţi, le străpungeau inima cu o suliţă de inox.
Părintele Iustin Pârvu, fost deţinut politic, mărturiseşte următoarele: ,,la Piteşti, Aiud, Gherla, dacă dai cu târnacopul, la câţiva centrimetri sub pământ, dai de oseminte sfinte frumoase, galbene. E semnul sfinţeniei, fiindcă au ajuns acolo, în acele cimitire, neştiute, prin suferinţă, prin jertfă”. Acestea sunt Sfintele Moaşte.
Astfel de Sfinte Moaşte se află în osuarul Monumentului din Aiud. Aici, în osuar, orice pelerin, închinător sau nu, poate vedea o infimă parte din suferinţa celor morţi în închisoare. Se pot vedea cranii în care se bătuseră cuie scurte, şi altele bătute cu ranga până la deformare incredibilă şi oase rupte, vindecate prost, provocând dureri de neimaginat. Au fost găsite şi cranii tăiate cu circularul încă din timpul vieţii.
Prin aceste groaznice chinuri se poate observa că, martirajul contemporan depăşeşte cu mult martirajul primilor creştini, prin cruzimea folosită spre uciderea trupului dar şi a sufletului. Astfel, mai mult ca niciodată, s-a putut vedea la Aiud şi în restul închisorilor comuniste lupta dusă pentru abaterea creştinilor de la adevărata credinţa în Dumnezeu. Însă, lucrul cel mai important pentru viata creştină este de a deveni conştient de faptul că omul aparţine nu numai unui plan social, ci şi unuia duhovnicesc, plan în care îşi găseşte libertatea prin care se poate mântui.
Libertatea umană, a unei persoane, nu poate fi dată de o societate coruptibilă faţă de păcat. Ea aparţine omului ca fiinţă spirituală. Dar, regimul comunist avea intenţia anulării depline a libertăţii umane. Acest regim ateu se baza pe o ordine tiranică din partea unui sistem social, care nu lăsa loc libertăţii. Există o libertate la care omul nu are dreptul să renunţe dacă vrea să-şi păstreze demnitatea de om, aceasta este libertatea conştiinţei, libertatea de spirit. Libertatea este atât exterioară, cât şi interioară. Deci, omul poate fi liber în interior chiar şi atunci când este pus în lanţuri, chinuit, aşa cum s-a întâmplat cu mucenicii perioadei comuniste.
Cu toate aceste greutăţi, cei ce au suferit pentru Adevăr au fost întăriţi de Dumnezeu prin Duhul Sfânt şi astfel au putut duce crucea până la capăt. Din toată suferinţa trăită de cei ucişi dar şi de supravieţuitorii închisorilor comuniste se poate observa în mod clar că Biserica Ortodoxă Română a fost persecutată religios în timpul regimului de tristă amintire. Astfel Biserica Ortodoxă nu poate fi acuzată de colaborare cu “fiara roşie” comunistă.
Dacă au fost şi slujitori ai Bisericii care au cedat în anumite împrejurări mai dificile, asta nu înseamnă că a cedat intreaga Biserică!
Pentru aceasta stau mărturie cei morţi pentru dreapta credinţa precum: Valeriu Gafencu (denumit ,,Sfântul închisorilor”), ieromonahul Daniil Sandu Tudor (iniţiatorul mişcării ,,Rugului Aprins”), Mircea Vulcănescu, dar şi supravieţuitori precum: părintele Iustin Pârvu, părintele Dumitru Stăniloae, părintele Gheorghe Calciu Dumitreasa, părintele Ilie Lăcătuşu (ale cărui Sfinte moaşte se află întregi la Bucureşti, putând fi văzute oricând), părintele Arsenie Papacioc etc.
Prin martiriul lor şi prin suferinţa acestora Biserica Ortodoxă continuă să dea sfinţi. Dumnezeu ne-a învrednicit să avem un neam cu mulţi martiri pe care noi trebuie să îi cinstim. Dacă noi nu îi cinstim, atunci cine? Prin aceste pilde Biserica Ortodoxă a dat dovadă că a rămas neştirbită şi în perioada comunistă! Azi e singura Biserică ce şi-a păstrat invăţătura de credinţă neschimbată de-a lungul istoriei!
ASTRADROM (A.P.P.P.V.C.N.P.R.) Anca Budău – secretar
“Aiudule, Aiudule,/ Temniţă cruntă,/ Fă-te zăludule/ Piatră măruntă.// Focul mânce-te/ Că nu te saturi./ Mereu vrei scâncete/ Şi bei oftaturi.// Vântul destramă-te/ Că nu-ţi ajunge/ – şi’n marea-ţi foamete – / mereu vrei sânge.// Apele facă-te/ Ape ca ele,/ Lacrimi din lacăte/ Plâns de zăbrele.// Grindina ‘ndoaie-te/ Spele-te ploaie,/ Lanţuri si geamăte/ Să ţi le’nmoaie.// Aiudule, Aiudule/ Fiară năucă,/ Face-te-ai crudule/ Scrum şi nălucă.” (poezie scrisă de Radu Gyr)
Un articol realizat cu ajutorul parinteluiEftimie, staretul Manastririi Huta (dec. 2008)
