Publicat pe 15.11.2008

Caransebes: Apariţia noilor calendare creştin ortodoxe pe anul 2009

 

 

 

În apropierea sărbătorilor de iarnă, Episcopia Caransebeşului vine în întâmpinarea credincioşilor cu noile calendare creştin-ortodoxe pentru anul 2009, atât format de perete, cât şi de buzunar, iconiţă şi de birou. Calendarele corespund rânduielilor liturgice ale Bisericii noastre şi sunt actualizate, incluzând şi sfinţii canonizati de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în ultimul an.

Mai informăm ca toate calendarele editate de către Episcopia Caransebeşului vor fi disponibile pentru vânzare în bisericile şi mănăstirile aflate sub jurisdicţia canonică a Eparhiei Caransebeşului.

 

De asemenea, credincioşii trebuie să ştie că prin achiziţionarea calendarelor creştin – ortodoxe, de la unităţile de cult din cuprinsul Episcopiei Caransebeşului, ajută la menţinerea unităţii de credinţă şi la buna desfăşurare a activităţilor misionare, culturale şi social-filantropice ale Bisericii.

 

 

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Orice sumă ca ajutor poate fi depusă prin mandat poștal.

Adresa: Mânăstirea Halmyris, Murighiol, Tulcea, România
Pr. Arhim. Stareț Iov (Ion Archiudean)

Mai multe informații puteți afla pe

www.ManastireaHalmyris.ro și www.SfintiiEpictetSiAstion.ro

Slujbe live la duminici și sărbători

Transmisiuni in direct - slujbe

Vă anunţăm noutăţile

Parteneri

 

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți accesa conținutul Lăcașuri Ortodoxe EXCLUSIV prin e-mail, în sistem gratuit privat.