Familia este, pentru orice prunc, mama şi tata, care ne întind braţele de la leagăn până când devenim noi înşine maturi şi capabili să înţelegem taina vieţii.
Cum am iubi alte persoană mai mult decât pe mama şi pe tata?
Cum ar iubi mama şi tata mai mult în lumea aceasta pe altcineva decât pe fiii şi fiicele lor „ca pe nişte vlăstare tinere de măslin, împrejurul mesei tale” (Psalmi 127, 3)?
Cum am putea să ne imaginăm viaţa fără mama şi tata, care şi aici, pe pământ şi de Dincolo ne ocrotesc şi ne apără?
Cum să nu transmitem acest duh sacru în lumea noastră secularizată şi tot mai săracă în modele sfinte, care nu pot fi identificate decât în primul rând în familia creştină şi apoi, în Şcoală şi în Biserică?
Iată de ce, de la Adam şi Eva, familia a rămas şi va rămâne celula vieţii biologice şi spirituale şi, iată de ce „va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va alipi de femeia sa şi vor fi amândoi un trup. Taina aceasta mare este, iar eu zic în Hristos şi în Biserică” (Efeseni 5, 31-32).
Aşa gândim şi aşa credem!
Aşa se va păstra credinţa şi neamul şi aşa vom apăra darul sfânt al vieţii, prin familia constituită din mama, tata, copiii şi urmaşii acestora în vecii vecilor!
† Casian,
Arhiepiscopul Dunării de Jos
