Binecuvantarea sezonului motociclistilor si sfintirea motocicletelor

Asociația Greco-Americană a Motociclistilor și Mitropolia Grec-Ortodoxă din Chicago au organizat cea de-a 5-a Slujba Anuala de Binecuvântare a Motociclistilor, in 7 mai 2017, la Biserica grec-ortodoxă din Homer Glen, Illinois.Slujba a fost oficiată de Episcopul Demetrios de Mokissos, cancelar al Mitropoliei grec-ortodoxe de Chicago, și a urmat Sfintei Liturghii duminicale. În acest an, peste 60 de motociclete au luat parte la binecuvântare.

Binecuvantarea motociclistilor si Sfintirea motocicletelor lorParintele Sotirios (Sam) Demetrios, paroh al Bisericii “Adormirea Maicii Domnului”, a declarat:

“Ce modalitate mai bună de a da startul sezonului de vară, decât de a avea binecuvântarea Episcopului Demetrios, de a-i binecuvânta pe toți motociclistii împreună cu motocicletele lor, rostind o rugăciune pentru siguranța lor.

Aș vrea să cred că piloții vor lua seama, pe deplin, la rugăciunile pentru un sezon de călătorie sigur”.

“Binecuvântarea anuală a motocicletelor Asociatiei este un mod minunat pentru membrii noștri și pentru suporterii noștri din Chicagoland, din comunitatea motociclistilor, de a începe fiecare sezon de calatorii cu o binecuvântare sfântă”, a declarat președintele Asociatiei, John Corasis.

“Este cu adevărat un sentiment duhovnicesc, care conferă încredere în conducerea motocicletei pe parcursul sezonului de calatorii”.

“Este o experiență minunată și duhovnicească, atunci cand Episcopul Demetrios, împreună cu Pr. Sam Dimitriou, ii binecuvântează pe motociclisti (împreună cu motocicletele lor) și le ureaza sa aiba parte de un sezon sigur de calatorii”, a declarat Nikos Karavitis, reprezentant media al Asociatiei și al relațiilor cu publicul.

“Este reconfortant să vezi cum Biserica continuă să ajungă și să-i îmbrățișeze pe entuziastii motociclismului, și cum această binecuvântare continuă să sporească în fiecare an”.

Acest al 5-lea eveniment anual a fost, de asemenea, insotit de o acordare de fonduri in programul de burse al Asociatiei. Asociatia Greco-Americana a Motociclistilor se bucura să ofere patru burse, a cate 500 de dolari, pentru participarea in “Tabara de Vara Fanari”, grec-ortodoxă, care se desfășoară la “Centrul Sfantul Iacob” din sudul Statului Wisconsin. Bursele includ taxele ce tin de transport, cazare și activități in Tabăra Fanari.

Mitropolia grec-ortodoxă de Chicago administrează toate parohiile ortodoxe grecești din Illinois, Iowa, Wisconsin și Minnesota, precum și porțiuni mari din Missouri și Indiana.

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți citi paginile rețelei web Lăcașuri Ortodoxe în sistem gratuit privat, accesul fiind destinat EXCLUSIV abonaților prin email.