
În cadrul programelor „Școala Altfel” și „Săptămâna Verde”, Muzeul ASTRA, instituție ale cărei acțiuni sunt posibile prin finanțarea Consiliului Județean Sibiu, fiind desfășurate în parteneriat media oficial cu Asociația non-profit Lăcașuri Ortodoxe, invită elevii să descopere patrimoniul cultural și natural printr-o ofertă educațională atractivă și interactivă.

Muzeul ASTRA propune o serie de trasee tematice captivante, precum Satul Gorjean, Școala Tăcută a lui Brâncuși, Aventurile lui Stejărel în Dumbrava Fermecată, Pe urmele ciobanilor, Drumul firului de lână sau Moara norocoasă, menite să aducă mai aproape de copii universul tradițiilor și al meșteșugurilor.

Au fost programați 2079 elevi de clasele primare, gimnaziu și liceu, atât din orașul și județul Sibiu, cât și din București, Brașov, Făgăraș, Pitești sau Vatra Dornei.
,,Îi așteptăm pe toți cei care s-au programat, cu bună dispoziție, și vom fi pregătiți să parcurgem împreună traseele în aer liber! Oferta este completată de un program educațional interactiv, care include ghidaje tematice și ateliere practice precum <<Ierbarul pădurii>>, <<Gospodăria tradițională și grădina de legume>>, <<Traista mea cu povești>>, <<Ceramica de Horezu>>, <<Ocupații tradiționale din Delta Dunării>>, <<Albinele și rolul lor în biodiversitate>>, <<Din lână și poveste - căciuli de demult>> sau <<O călătorie interactivă în lumea basmului>>.
Activitățile de tip „vânătoare de comori” transformă vizita într-o experiență dinamică, facilitând descoperirea patrimoniului material, imaterial și natural al muzeului.
În perioada 1–2 aprilie, alături de partenerii de la Fundația Conservation Carpathia, elevii vor putea participa la tururi ghidate pe traseul castorilor și la o vânătoare de comori educativă, fiecare oprire devenind o lecție despre mediul înconjurător și despre relația responsabilă dintre om și natură”, a declarat Raluca Andrei, șef serviciu Educație și
Interpretare Patrimoniu Muzeul ASTRA.

Experiența este întregită de traseul Povești cu aripi în Muzeul ASTRA, unde, prin intermediul celor 8 panouri figurative și al codurilor QR, elevii descoperă speciile de păsări care populează muzeul și află informații valoroase despre fauna locală.

Și pentru că Ziua Păsărilor este sărbătorită anual din 1906 pe 1 aprilie, fiind una dintre cele mai vechi sărbători dedicate naturii, Liviu Pripon, cercetător independent, va realiza în această zi un ghidaj tematic pe acest traseu. Publicul va afla despre importanța păsărilor, protejarea habitatelor lor, combaterea poluării și încurajarea activităților precum montarea cuiburilor artificiale în muzeu.


Elevii din municipiul Sibiu pot participa la traseele tematice si vizitele în cadrul muzeului, prin intermediul programului Școala la muzeu realizat în parteneriat cu Primăria Municipiului Sibiu.

Acţiunile Muzeului ASTRA sunt posibile cu finanţarea Consiliului Judeţean Sibiu, fiind desfășurate în parteneriat media oficial cu Asociația Lăcașuri Ortodoxe.
Cosmin Călinescu,
Purtător de cuvânt Muzeul ASTRA





Spre slava lui Dumnezeu, un proiect realizat şi administrat de Asociaţia Lăcaşuri Ortodoxe
