În sâmbăta premergătore praznicului Floriilor, cunoscută în Biserica ortodoxă şi ca Sâmbăta lui Lazăr, zi în care sunt pomeniţi cei trecuţi la cele veşnice, astăzi, 7 aprilie 2012, Preasfinţitul Părinte Emilian Lovişteanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, a oficiat slujba Sfintei Liturghii, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi la Mănăstirea Sărăcineşti, din localitatea Cheia, judeţul Vâlcea. La finalul Sfântei Liturghii, Preasfinţia Sa a rostit un cuvânt de învăţătură în care a explicat pericopa evanghelică de astăzi, evidenţiind minunea săvârşită de Domnul Hristos prin învierea din morţi a prietenului său Lazăr, şi a subliniat faptul că numai dacă trăim în credinţă şi iubire cu Dumnezeu şi cu aproapele nostru, putem deveni prietenii Domnului Hristos şi dobândim harul Duhului Sfânt care ne mântuieşte.