Publicat pe 22.01.2013

Patriarhia ramane fidela Sfintei Traditii, indiferent de ce propun altii

Referitor la anunţul postat de Arhidieceza Romano-Catolice de Bucureşti, despre organizarea unei slujbe religioase la catedrala Sfântul Iosif, pentru pomenirea regizorului Sergiu Nicolaescu, Biroul de presa al Patriarhiei Romane [https://www.basilica.ro] face următoarele precizări:

 

În tradiţia romano-catolică, incinerarea a fost interzisă şi sancţionată cu excomunicarea vreme de secole până în anul 1963, când papa Paul al VI-lea, sub presiunea secularismului contemporan, a cedat şi a acceptat slujbă funebră pentru credincioşii catolici care urmau să fie incineraţi. Prin urmare, este explicabil faptul că unii credincioşi romano-catolici au cerut Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Bucureşti să facă o slujbă de pomenire pentru sufletul regizorului Sergiu Nicolaescu.

 

În schimb, Biserica Ortodoxă Română rămâne fidelă Tradiţiei sale bimilenare de neacceptare a practicii necreştine a incinerării.

 

Trebuie precizat că în hotărârile Sfântului Sinod referitoare la incinerare se face distincţie între slujba ortodoxă de înmormântare, care nu se oficiază celor care au optat pentru incinerare, şi pomenirea, în anumite condiţii, a sufletului omului care a decedat şi a fost incinerat din motive independente de voinţa sa. Această distincţie nu se face în Biserica Romano-Catolică.

 

Prin urmare, Patriarhia Română nu doreşte să se angajeze într-o polemică inutilă cu Biserica Romano-Catolică pe această temă, mai ales în această Săptămână de rugăciune pentru Unitatea creştină.

 

 

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Orice sumă ca ajutor poate fi depusă prin mandat poștal.

Adresa: Mânăstirea Halmyris, Murighiol, Tulcea, România
Pr. Arhim. Stareț Iov (Ion Archiudean)

Mai multe informații puteți afla pe

www.ManastireaHalmyris.ro și www.SfintiiEpictetSiAstion.ro

Slujbe live la duminici și sărbători

Transmisiuni in direct - slujbe

Vă anunţăm noutăţile

Parteneri

 

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți accesa conținutul Lăcașuri Ortodoxe EXCLUSIV prin e-mail, în sistem gratuit privat.