Dupa ce ieri a fost decorat de Preşedintele Traian Băsescu, cu Ordinul Naţional “Pentru Merit” – în grad de Mare Cruce, Ambasadorul Greciei la Bucuresti, Georgios Poukamissas, aflat la final de mandat, a fost primit astazi, 22 ianuarie 2013, la Reşedinţa patriarhală, de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.
Intr-un comunicat transmis de Biroul de Presa al Patriarhiei Romane [https://www.basilica.ro] , se arata:
“Excelenţa sa a transmis un mesaj de preţuire Patriarhului României şi a evidenţiat relaţiile tradiţionale foarte bune dintre cele două popoare şi ţări ortodoxe, membre ale Uniunii Europene.
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a felicitat pe Domnul Ambasador Georgios Poukamissas, pentru contribuţia adusă în timpul misiunii sale diplomatice în România la o mai bună cunoaştere reciprocă între cele două popoare ortodoxe, şi a urat succes în noua responsabilitate care urmează să-i fie încredinţată de către autorităţile statului grec.
Patriarhul României a apreciat legăturile de frăţietate şi cooperarea dintre Patriarhia Română şi Biserica Ortodoxă a Greciei, care s-au dezvoltat foarte mult în ultimele două decenii. În acest sens, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a menţionat că a devenit deja o tradiţie ca o delegaţie a Bisericii Ortodoxe a Greciei să participe la sărbătoarea Sfântului Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, şi să aducă spre închinare sfinte moaşte din Grecia, fapt care sporeşte intensitatea duhovnicească a pelerinajului organizat în fiecare toamnă pe Dealul Patriarhiei”.
Ambasadorul a subliniat că în timpul misiunii diplomatice în România a fost impresionat de credinţa poporului român şi de activitatea pastoral-misionară şi social-educaţională a Bisericii Ortodoxe Române în societatea românească, urand succes Patriarhului României în lucrarea de construire a Catedralei Mântuirii Neamului.





Spre slava lui Dumnezeu, un proiect realizat şi administrat de Asociaţia Lăcaşuri Ortodoxe
