Publicat pe 19.12.2011

Concertul traditional de colinde `Colindatori la usa sufletului` – Ramnic 2011

 

 

 

În prezenţa Înaltpreasfinţitului Părinte Gherasim, Arhiepiscopul Râmnicului şi sub coordonarea Preasfinţitului Părinte Emilian Lovişteanul, Episcop Vicar al Eparhiei Râmnicului, la Sala Sindicatelor din Râmnicu Vâlcea a avut loc in data de 18 decembrie 2011, de la orele 18:00, a doua ediţie a Concertului tradiţional de colinde al Arhiepiscopiei Râmnicului, intitulat ”Colindători la uşa sufletului dumneavoastră”. Evenimentul a fost organizat de către Arhiepiscopia Râmnicului, în parteneriat cu Consiliul Judeţean Vâlcea şi Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea – in parteneriat media oficial Lacasuri Ortodoxe.

 

Manifestarea spiritual-culturală a reunit mai multe corale şi grupuri de colindătoridin municipiul Râmnicu Vâlcea şi de la parohiile şi mănăstirile din cadrul eparhiei. În cadrul programului au colindat: Corala "Sfântul Antim Ivireanul" a Catedralei Arhiepiscopale din Rm.Vâlcea, Corala "Canticum" a Seminarului Teologic Liceal "Sfântul Nicolae" din Rm.Vâlcea, Şcoala Waldorf din Rm.Vâlcea, Corurile Mănăstirilor Cozia, Govora, Ostrov, Dintr-un Lemn şi Bistriţa Olteană, Ansamblul folcloric "Dor" din Băbeni şi Grupul "Lotrenii" din Brezoi.

 

În atmosfera înălţătoare a cântărilor angelice, iubitorii de colinde, tradiţie şi spiritualitate românească, ce au umplut până la refuz Sala Sindicatelor,au retrăit bucuria îngerilor, păstorilor şi magilor la Naşterea Mântuitorului Iisus Hristos.

 

În încheiere, Înaltpreasfințitul Părinte Gherasim i-a binecuvântat pe cei prezenți și i-a îndemnat să se pregătească trupește și sufletește pentru a primi cu cuviință marele praznic al Naşterii Domnului.

 

Toţi copiii şi tinerii care au colindat au primit daruri, mai informeaza Serviciul de presa LONews al Agentiei de stiri Lacasuri Ortodoxe.

 

– un articol de Arhidiacon Ioan Liviu-Gaman

 

 

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Orice sumă ca ajutor poate fi depusă prin mandat poștal.

Adresa: Mânăstirea Halmyris, Murighiol, Tulcea, România
Pr. Arhim. Stareț Iov (Ion Archiudean)

Mai multe informații puteți afla pe

www.ManastireaHalmyris.ro și www.SfintiiEpictetSiAstion.ro

Slujbe live la duminici și sărbători

Transmisiuni in direct - slujbe

Vă anunţăm noutăţile

Parteneri

 

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți accesa conținutul Lăcașuri Ortodoxe EXCLUSIV prin e-mail, în sistem gratuit privat.