In data de 10 ianuarie 2010, cu binecuvantarea inaltpreasfintitului Parinte Gherasim, Arhiepiscopul Ramnicului, Preasfintitul Parinte Dr. Emilian Lovisteanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Ramnicului, impreuna cu un sobor de preoti si diaconi, a oficiat Sfanta Liturghie arhiereasca la biserica cu hramul „Nasterea Maicii Domnului” de la Manastirea Dintr-un Lemn.
in timpul Sfintei Liturghii a fost hirotonit ca preot parintele diacon Ilie Udrea, pe seama bisericii cu hramul „Sfantul Nicolae” din parohia Ciumagi, comuna Ladesti, judetul Valcea.
Dupa Sfanta Evanghelie, Preasfintitul Parinte Emilian Lovisteanul, a tinut un cuvant de invatatura in care a vorbit despre pericopa evanghelica in care a fost prezentat inceputul propovaduirii Mantuitorului Hristos, care isi incepe Evanghelia imparatiei lui Dumnezeu in lume, prin chemarea tuturor oamenilor la pocainta.
La aceasta Liturghie Arhiereasca a luat parte si Parintele Arhimandrit Vartolomeu Androni, exarhul manastirilor din Arhiepiscopia Ramnicului si staret al Manastirii Cozia, insotit de cativa preoti din cadrul manastirii Cozia, precum si numerosi credinciosi din judetul Valcea si din tara.
ARHIEPISCOPIA RAMNIC