Ce ne invata parintele: “…dacă ar veni acum antihristul în persoană cu un aparat cu raze laser şi mi-ar spune că vrea să mă însemneze cu 666, eu aş sta! (pr. Porfirie).”

“Profeţii şi mărturii creştine despre vremea de acum”

Editura Biserica Ortodoxă

Alexandria, 2004

Părintele Porfirie Bairaktari[1]

(1906-1991)

L-am întrebat, într-o zi, pe Părintele, în chilia sa:

– Părinte, se vorbeşte mult despre 666 şi venirea antihristului, care se apropie – unii zic că deja a venit -, despre inscripţia electronică de pe mâna dreaptă sau frunte, de ciocnirea dintre Hristos şi antihrist şi zdrobirea celuia din urmă, despre a Doua Venire a Domnului. Ce spuneţi în legătură cu toate acestea?

– Ce să spun? Eu nu spun că am văzut-o pe Maica Domnului, că va fi război sau alte din astea. ştiu că va veni antihristul, că va fi a Doua Venire a Domnului, dar când, nu ştiu. Mâine? Peste o mie de ani? Nu ştiu. Dar nu mă neliniştesc, pentru că ştiu că ceasul morţii este, pentru fiecare din noi, a Doua Venire a Domnului. şi ceasul acesta e foarte aproape (Y 290).

Luându-mă de mână şi ţinându-mă strâns, părintele Porfirie mi-a zis: – Părinte Athanasie, acum sânt orb, ochii mei trupeşti nu mai văd – am cancer la hipofiză -, dar cu ochii cei duhovniceşti văd destul de bine. Înainte să pleci, vreau să-mi spui ce crede Părintele Emilianos al nostru despre 666 şi antihrist!

Era imediat după catastrofa de la Cernobâl. Lumea era tulburată; zilnic, oamenii veneau cu zecile la Părintele, care se afla atunci aproape de Atena, şi-l întrebau înspăimântaţi ce va fi, dacă va veni antihristul şi-i va însemna cu 666. I-am răspuns:

– Părintele Emilianos ne-a sfătuit alaltăieri, la o adunare, să nu ne neliniştim. Noi să ne îngrijim să avem o relaţie vie cu Hristos, iar antihristului să nu-i dăm prea mare importantă; altminteri, el va deveni centrul vieţii noastre, iar nu Hristos. Părintele Porfirie plesni patul cu mâinile şi exclamă:

– Slavă ţie, Doamne, c-am găsit un fiu duhovnicesc care să fie de acord cu mine! Uite, copilul meu, ce-au făcut duhovnicii ăştia aici, în lume! Au tulburat sufletele, au creat atâtea probleme familial şi psihologice cu 666-ul ăsta! Nu mai pot oamenii dormi, au început să ia calmante şi somnifere ca să doarmă! Ce-i asta? Hristos nu vrea astfel de lucruri, copilul meu! Şi ştii ceva? Pentru noi, creştinii, atunci când vieţuim în Hristos, nu există nici un antihrist. Ia spune-mi, poţi tu şedea aici, pe pat, unde şed eu?

– Nu, părinte. – Păi, de ce? – Pentru că m-aş aşeza deasupra şi v-aş strivi. – Când ai putea să şezi tu aici, în locul meu? – Doar dacă aşi pleca cuvioşia voastră, doar atunci aş putea să vă iau locul. – Vezi! Aşa se întâmplă şi cu sufletul. Când Îl avem pe Hristos înlăuntrul nostru, unde să mai încapă şi antihristul?

Poate, oare, vreo altă existenţă străină să încapă în sufletul nostru? Dar noi, astăzi, copilul meu, nu-L mai avem pe Hristos în noi şi de aceea ne temem de antihrist. Unde e Hristos, acolo e şi Raiul. Hristos este totul, asta să le spui oamenilor.

Să nu se teamă. şi încă ceva: dacă ar veni acum antihristul în persoană cu un aparat cu raze laser şi mi-ar spune că vrea să mă însemneze cu 666, eu aş sta. O să-mi răspunzi: „Bine, Părinte, dar nu-i ăsta semnul lui?”. Ba da, şi să mă însemneze cu încă o mie de 666 cu raze laser, şi aş accepta[2].

De exemplu, când ti se însemnează paşaportul sau mâna, în timpul unei călătorii într-o ţară necreştină, cu simbolurile acelei ţări, oricare ar fi ele, nu le accepţi ca şi credinţă, nu mărturiseşti nimic. Când eşti sigur că nu mărturiseşti nimic contrar iubirii lui Hristos şi că pe El Îl iubeşti profund şi puternic, nu ai nici o teamă că ai putea să te lepezi de El prin acţiunile altora asupra ta. De ce? Pentru că pe primii mucenici îi dădeau fiarelor, iar ei făceau semnul crucii şi fiarele deveneau mieluşei; erau azvârlişi în mare, iar ei făceau semnul crucii şi marea se preschimba în uscat; erau azvârlişi în foc, iar ei făceau cruce şi focul se prefăcea în răcoare. Dar noi, astăzi, copilul meu, mai credem în Hristos, mai credem noi în crucea noastră? De ce S-a pogorât Hristos? Oare nu ca să întărească slăbiciunea noastră? Asta să-i spui şi Părintelui Emilianos şi oamenilor: să nu se teamă de antihrist. Suntem fiii lui Hristos, fiii Bisericii.

Eram foarte impresionat. şi Bătrânul adăugă: – Cum a venit Patriarhul Dimitrios în Atena? – Cu avionul. – Lasă, asta ştiu, că doar n-o fi venit înot omul! Dar ce fel de documente avea la el? – Păi, avea paşaport. – Grecesc sau turcesc? – Nu ştiu… – Ei, nu ştii! Avea paşaport turcesc! şi care-I simbolul naţional al Turciei? – Nu ştiu, Părinte! – Hai, că eşti culmea! Semiluna e simbolul naţional turcesc, măi! şi ce au spus despre semilună Părinţii Bisericii noastre, după ce a apărut Mahomed? – Nici asta nu ştiu, Părinte! – Ei, o să-şi iau diploma şi-o să şi-o fac bucăţi! Ce fel de teolog eşti?, a glumit Bătrânul. – Văd că posedaţi cuvioşia voastră această diplomă. – Da, că o am în inimă. Semiluna e simbolul antihristului. Dacă semiluna e simbolul antihristului, iar Patriarhul nostru are pe paşaport acest simbol, cu toate însemnele sale, înseamnă oare că Patriarhul este slujitorul lui antihrist? Nu, copilul meu, nicidecum! Hristos nu este îngust la minte, aşa cum suntem noi, oamenii, care vrem să ne „apărăm drepturile”. Asta să-i spui părintelui şi oamenilor: să nu se teamă nici de antihrist, nici de 666! Am fost foarte impresionat şi uşurat (Ger. 118).

[1] Părintele Porfirie – Antologie de sfaturi şi îndrumări, Editura Bunavestire, Bacău, pag. 51-55. [2] Nota editorului: Trebuie să băgăm de seamă că Bătrînul nu spune că se va lepăda de Hristos. Este necesar să facem distincţia dintre însemnarea pe care o acceptăm ca mărturisire de supunere faşă de cel care ne însemnează şi însemnarea ce se petrece fără această mărturisire de supunere. În calitate de creştini, am fost „însemnaşi”, pecetluişi, cu Sfîntul Mir, după Botez, la Taina Mirungerii. Când preotul spune: „Peceteadarului Duhului Sfînt”, atunci noi ne mărturisim supunerea faşă de Hristos. Cînd însemnarea nu este însoţită de mărturisire de credinţă şi de supunere, ea e lipsită de semnificaţie morală pentru cel ce se însemnează. E nevoie de multă atenţie pentru a nu se strecura nici o supunere ascunsă, din interes sau din dorinţă a voinţei. Distincţia este foarte fină şi cere multă atenţie.

Sursa: https://cuvseraphimrose.wordpress.com/2008/08/19/cuv-porfirie-despre-semnul-fiarei/

Tot pe aceeasi tema: „Pecetea lui antihrist, codurile de bare şi semnele vremurilor” (diac. Kuraev) – Din raspunsurile Sinodului Rus pe aceasta problema

grupul Lacasuri Ortodoxe @ KSLCatalin.(astazi 8500 membri)

KSLCatalin