New York-ul nu mai permite fumatul in parcuri. Respect fata de copii si sanatate
LONews: din New York
In New York intra in vigoare legea anti-fumat in parcuri
Daca fumezi o tigara pe o banca din Madison Square, in New York, de acum risti o amenda de 50 dolari, in urma intrarii in vigoare a noii legislatii anti-fumat, informeaza LONews – un serviciu al Agentiei de Stiri Lacasuri Ortodoxe.
Prin noua legislatie, adoptata in februarie 2011, la initiativa primarului Michael Bloomberg, fost fumator care a devenit un luptator neobosit impotriva tigarilor, 1700 de parcuri si 22.5 Km. de plaja din acest oras sunt protejate de nicotina, incepand de ieri, luni 23 mai 2011.
Conform France Presse, mai multe indicatoare au fost postate in locuri publice, dar inca nu le-au observat toti: “Nu stiu, am vazut o multime de oameni fumand. Este ridicol”, spune un arhitect de 40 de ani. “Am inteles sa interzici fumatul intr-un spatiu inchis, dar in aer liber nu are sens”.
In timp ce unii fumatori se revolta, altii, cum ar fi Michael Chen, un agent imobiliar de 29 de ani, reactioneaza cu mai mult calm. “E bine pentru New York. Voi respecta interdictia, sau cel putin voi incerca sa-mi amintesc de ea”, a spus aceasta tanara, care inca mai crede ca fumatorii sunt persecutati.
Pentru sensibilizarea opiniei publice, Departamentul de Sanatate Mintala si Igiena, a anuntat lansarea unei campanii la televizor in aceasta saptamana, la metrou si in locurile de afisare.
Aflat in fruntea acestei miscari, primarul New York-ului, Michael Bloomberg, asigura ca spatiile publice vor fi de luni “mai placute, mai sanatoase, mai curate”. “Fumatorii pasivi au nivel inalt al riscului si, pentru a reduce expunerea la fum in New York, acesta este un pas important, orasul nostru devenind un oras mai sanatos”, a spus el.
La randul sau, directorul serviciilor de sanatate, Thomas Farley, a declarat ca copiii se pot “juca fara sa fie invatati cum sa devina fumatori”.
Fumatul cauzeaza o treime din decesele existente in acest oras, potrivit primarului.
La problemele sanitare se mai adauga si problema resturilor (deseurilor). Potrivit cifrelor oficiale, filtrele de la tigari reprezinta 75% din gunoiul de pe plaje, durand mai mult de 18 luni pana la descompunerea acestora, mai informeaza LONews – un serviciu al Agentiei de Stiri Lacasuri Ortodoxe.