Despre idolatrie si dorința omului de a fi un dumnezeu, fără Dumnezeu
Idoli și pericole
De regulă, idolii sunt creați din materiale fragile: așteptările și visele noastre, imaginațiile și fanteziile, ideile și iluziile. Iar aceasta este un lucru foarte periculos!
În orice moment (și va veni cu siguranță), piedestalul se va prăbuși împreună cu idolul nostru efemer și visele vor fi spulberate în bucăți. Acest lucru se aplică atât cazului oamenilor, cât și celui al locurilor diferite pe care le-am definit ca fiind speciale și cele mai tari.
Tot ceea ce se așează mai presus de Dumnezeu este fals. Dacă ceva din viața noastră prevalează asupra Harului lui Dumnezeu, cu siguranță nu este util și chiar ar trebui mai degrabă să-l evităm.
Domnul ne-a avertizat despre acest lucru în poruncile Sale: Nu îți face idol… Nu-l venera și nu-i sluji; căci Eu sunt Domnul, Dumnezeul tău.
Idolii noștri sunt patimile noastre manifestate: lipsa de credință, vanitatea, voluptatea, lăcomia. Dacă eliminăm patimile, toți idolii vor dispărea și ei. Ei se agață doar de ele. Iar existența idolilor vorbește despre coruperea și durerile noastre personale, despre problemele noastre.
Fiecare persoană este imperfectă și toate imaginile atribuite altui om există exclusiv în imaginația noastră. Doar Domnul cunoaște adevărata față a fiecăruia dintre noi.
Creând un idol, nu numai că dăunăm sufletului nostru, dar și sporim răul din lume. Dezamăgirile noastre inevitabile față de idoli se vor transforma în furie și „mânie dreaptă”, care ucid tot ceea ce este bun și frumos, cu forța lor distructivă.
Primul IdolDe unde a apărut această pasiune pentru idolatrie? A venit de la primii oameni.
Porunca dată de Dumnezeu oamenilor, spunându-le să nu mănânce din pomul cunoașterii binelui și răului, îi proteja de căderea în afara lui Dumnezeu și de numeroasele încălcări și denaturări care au urmat.
Supunându-se lui Dumnezeu în orice, omul ar fi crescut treptat în dragostea sa pentru El. Și, cu timpul, s-ar fi apropiat atât de mult, încât ar fi putut vedea măreția divină în toată frumusețea și plinătatea Sa. Și, după aceea, s-ar fi mutat la un nivel mai înalt: fidelitatea absolută față de Creator, fuzionarea completă cu Sursa Vieții.
Dar, din Sfintele Scripturi, știm cum a fost acceptat acest lucru de către oameni.
Omul nu avea suficientă smerenie, duh și dragoste pentru a alege calea de dezvoltare propusă de Domnul. Așa că a refuzat-o, în mod volunta, alegând „calea ușoară” oferită de șarpe – „gustați… și veți fi ca Dumnezeu” (conf. Geneza 3: 5).
Dorința de a fi un dumnezeu, fără Dumnezeu, este determinată de mândrie, care este cauza principală a tuturor relelor și a tuturor îndepărtărilor de Domnul.
Iar, din cauza mândriei, omul însuși a devenit primul idol, lăudându-se în fața Domnului cu meritele sale, uitând că a primit totul de la El.
Omul arogant este sigur că poate realiza totul singur, și nu prin harul lui Dumnezeu și prin ajutorul Său milostiv. El se consideră ales de Dumnezeu și acesta este un semn sigur de egocentrism și, de regulă, fără fond.
Creând un idol (sau devenind noi înșine idoli), încetăm automat să mai slujim lui Dumnezeu, Îl pierdem, deschizându-ne către rău.
Răul este întotdeauna o revoltă împotriva lui Dumnezeu. Este revolta naturii deteriorate a persoanei care s-a abătut de la El. Răul nu există în afara unei persoane; acesta există doar în momentul “comiterii” sale. Prin urmare, alegerea personală a fiecăruia dintre noi, ascultarea noastră de Dumnezeu, voia bună și credința absolută în El sunt extrem de importante. Fără niciun idol și alți eroi!
Mitropolitul Antonie (Pakanici) de Boryspil și Brovary
Traducere Lăcașuri Ortodoxe, ianuarie 2010, după o transcriere de Natalia Goroșkova (pentru Revista Viața Ortodoxă / Pravoslavnaia Jizni – pravlife.org)
