Lumea modernă este dominată de… CULTUL POLITICII

„Nimeni nu va ști ce ai făcut”.

Am dedicat, recent, o seară unui film – o întreprindere destul de rară. Filmul a fost “Terrence Malick – O viață ascunsă”, prezentând istoria unui bărbat catolic și a familiei sale care au refuzat să depună jurământ de loialitate față de Hitler în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. El moare ca martir. Istoria se bazează pe adevăr. Trăind într-o mică vale din munții Austriei, viața lui era deja un lucru ascuns. Atunci când refuzul său de a coopera cu cerințele statului iese la iveală, el începe să audă mantra: „Nimeni nu va ști ce ai făcut”. El o aude de la vecini, de la Biserică, de la familie, în cele din urmă de la autoritățile în sine. Este cel mai chintesențial sentiment modern din film. Faptul că el acționează ca și cum acest lucru nu contează, îl dezvăluie ca numărându-se printre cele mai creștine personaje prezentate vreodată pe ecran.

Ce contează în viața ta?

“Fă diferenta.”

„Fă-ți viața să conteze”.

“Asta este ceea ce contează”.

“Am votat.”…

O lungă listă de sloganuri susține ideea că „schimbarea” lucrurilor, chiar și în cel mai mic mod, ar reprezenta modul în care trebuie măsurată o viață. Este însăși esența minciunii, care este modernitatea. Pur și simplu nu suntem responsabili de istorie. Nici măcar cei care se imaginează pe ei înșiși (sau pe care ni-i imaginăm) ca fiind marii influenți ai evenimentelor actuale nu sunt responsabili de istorie. Hitler și Mussolini nu erau responsabili de istorie. Churchill nu era responsabili de istorie. Nimeni dintre cei care ocupă o funcție politică (și nici chiar toți la un loc) nu este responsabil de istorie.

Doar Dumnezeu este responsabil de istorie.

25. De aceea zic vouă: Nu vă îngrijiţi pentru sufletul vostru ce veţi mânca, nici pentru trupul vostru cu ce vă veţi îmbrăca; au nu este sufletul mai mult decât hrana şi trupul decât îmbrăcămintea?26. Priviţi la păsările cerului, că nu seamănă, nici nu seceră, nici nu adună în jitniţe, şi Tatăl vostru Cel ceresc le hrăneşte. Oare nu sunteţi voi cu mult mai presus decât ele?27. Şi cine dintre voi, îngrijindu-se poate să adauge staturii sale un cot?28. Iar de îmbrăcăminte de ce vă îngrijiţi? Luaţi seama la crinii câmpului cum cresc: nu se ostenesc, nici nu torc.29. Şi vă spun vouă că nici Solomon, în toată mărirea lui, nu s-a îmbrăcat ca unul dintre aceştia.30. Iar dacă iarba câmpului, care astăzi este şi mâine se aruncă în cuptor, Dumnezeu astfel o îmbracă, oare nu cu mult mai mult pe voi, puţin credincioşilor? ”(Sfânta Evanghelie după Matei 6: 25-30)

O astfel de declarație (din experiența mea) produce imediat o reacție inversă, oamenii întrebându-se dacă să mai creadă că deciziile și acțiunile noastre mai contează. Pot fi de acord, desigur, că deciziile și acțiunile noastre contează, numai că nu după motivele pe care ni le prezintă modernitatea. Ceea ce contează, este modul în care reacționăm în fața lui Dumnezeu și înaintea poruncilor Sale (care sunt o icoană verbală a lui Dumnezeu). Lumea nu este o zonă neutră, un cadru secular în care acțiunea umană sa fie realitatea definitorie și determinantă. Nu avem menirea de a crea lumea, ci de a trăi în ea.

Anumite aspecte ale acestei distincții ar putea părea a fi o problemă doar de semantică. Într-adevăr, luăm decizii, iar deciziile noastre au consecințe. Cu toate acestea, atunci când acesta devine modul nostru principal de încadrare a acțiunilor noastre, se stabilește o distorsiune subtilă care ne conduce la rezultate idolatre și dezastruoase.

Lumea modernă este dominată de cultul politicii. Nu există o modalitate mai bună de a descrie modul în care ne imaginăm lucrurile că funcționează. Indiferent de protestele noastre, dimpotrivă, oamenii contemporani cred într-o lume seculară – o lume care funcționează după propriile legi și principii (cauză și efect) – și în care cei cu putere sunt cei care sunt capabili să „facă lucrurile să se întâmple”. Puterea este înțeleasă ca fiind unul și același lucru cu constrângerea (sau „autoritatea” de a constrânge) și bogăția (capacitatea de a plăti oamenii să facă ceea ce vrei). Vârful acestei puteri este identificat cu guvernele. Ca atare, înțelegem că „politica” este principalul mijloc de control și de modelare al lumii. Ca un cult… Ni se spune (și suntem de acord) că ceea ce numim „guvern” controlează și modelează lumea și că este rolul său legitim.

O mare parte din acest cult a fost creat în creuzetul modernității în sine. În centrul ei, modernitatea (și toate formele sale politice) învață că modelarea și controlul istoriei constituie rolul propriu al guvernării. Este agentul schimbării. Dacă cineva opune rezistență acestui lucru sau refuză să participe, atunci este acuzat că nu își asumă responsabilitățile. Este un cult care cere participarea noastră (adevărata natură a unui cult).

Filmul lui Malick se încheie cu un citat din Middlemarch, al lui George Elliot

„…pentru că binele în creștere, al lumii, depinde parțial de actele istorice; și faptul că lucrurile nu sunt atât de rele cu tine și cu mine, cum ar fi fost, se datorează în bună parte numărului celor care au dus cu credință o viață ascunsă și se odihnesc în morminte nevăzute”.

Aș merge mai departe decât Elliot. Viața ascunsă este singura viață adevărată, iar ceea ce este considerat „istoric” este ceva mai mult decât propagandă. Propaganda nu servește realității de moment pe care o trăiește neapărat fiecare dintre noi. Mai degrabă, servește mandatării celor care doresc cel mai mult să comită violențe fără distragerea vreunei conștiințe.

Cu ani în urmă, într-o discuție cu fratele meu mai mare, a apărut subiectul călugărilor și al pustnicilor. Fratele meu a mărturisit că admira mult sacrificiul și devotamentul lor, dar a adăugat și îngrijorarea modernă: „Cine știe că sunt acolo?”. Răspunsul meu la acea vreme a fost: „Diavolul știe și tremură”.

Dar chiar și acest lucru pare prea mult un nod pentru „istorie”. Existența noastră nu trebuie să fie justificată sau măsurată de luptele sale. Viața noastră este un dar și este menită să fie trăită. Trăirea este menită să fie o experiență a deplinității divine, regăsită în fiecare moment, fără încetare.

Viața noastră nu este, în realitate, „ascunsă”. Mai degrabă, ei sunt văzuți de Dumnezeu. Marea ironie din film, la fel ca în fiecare dintre viețile moderne, este aceea că protagonistul trăiește cu conștiința că este văzut de Dumnezeu. Numai ignorând această realitate, modernitatea poate să-și exercite pretextul la importanță.

Cultul politicii este minciuna lui Adam către Eva, conform căreia, acesta, cu ajutorul ei, ar fi putut repara lumea și și-ar fi putut construi propriul paradis. În acest caz, cine să mai aibă nevoie de Dumnezeu…

(Traducere Lăcașuri Ortodoxe, ianuarie 2020, după un cuvânt al Pr. Stephen Freeman, Biserica Ortodoxă a Americii, paroh al Bisericii Sfânta Ana, din Oak Ridge, Tennessee / AncientFaith)