Ministerul grec al culturii a lansat, ieri, un set de poze cu mozaicul nou excavat al mormantului din Amphipolis. Mozaicul este acum complet descoperit, expunând chipul unei femei, pe care arheologii au identificat-o ca fiind Persefona (vezi ARHIVA Lacasuri Ortodoxe).
In seria de fotografii impresionante publicate de către minister, personajul de sex feminin este prezentat cu părul roșu aprins, imbracat intr-un vesmant alb, prins cu o panglică roșie. Femeia are mâna stângă ridicata și poartă o brățară. Arheologii sunt acum siguri că mozaicul, de 4,5 pe 3 metri, descrie răpirea Persefonei de catre Pluto.
A treia persoana care apare in mozaic, este Hermes, care conduce carul catre Lumea de Dincolo.
Răpirea Persefonei de catre Pluto este o temă comună în operele de artă din perioada elenistică. O descriere similară apare într-o pictură murală a mormantului regal din apropierea Aiges.