Publicat pe 25.02.2014

Intalnire intre Presedintele statului Haiti si Papa Francisc, la Vatican

Continuarea eforturilor de sprijinire a reconstrucției Haiti și dialogul instituțional pentru reconciliere, au fost cele două priorități luate in discutie în cadrul intrevederii intre Președintele Martelly si Papa Francisc.

 

Papa Francisc l-a primit, cu o zi in urma, la orele diminetii, în Vatican, pe Președintele Republicii Haiti, Michel Joseph Martelly, sosit in Roma cu ocazia numirii noului Cardinal Langlois Chibly, în Bazilica Saint-Pierre.

 

Președintele s-a întâlnit, apoi, cu Secretarul de Stat, Cardinalul Pietro Parolin, și cu Arhiepiscopul Dominique Mamberti, Secretar pentru Relațiile cu Statele.

 

In cadrul discutiei, s-a subliniat si “contribuția socială acordată țării de către Biserică”, “în special în domeniile educației și sănătății, și în sectoare de caritate”.

 

Președintele a fost însoțit de soția sa și de alte opt persoane. Intrevederea cu Papa Francisc a durat douăzeci de minute, fără interpret, președintele vorbind spaniola fluent.

 

 

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Orice sumă ca ajutor poate fi depusă prin mandat poștal.

Adresa: Mânăstirea Halmyris, Murighiol, Tulcea, România
Pr. Arhim. Stareț Iov (Ion Archiudean)

Mai multe informații puteți afla pe

www.ManastireaHalmyris.ro și www.SfintiiEpictetSiAstion.ro

Slujbe live la duminici și sărbători

Transmisiuni in direct - slujbe

Vă anunţăm noutăţile

Parteneri

 

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți accesa conținutul Lăcașuri Ortodoxe EXCLUSIV prin e-mail, în sistem gratuit privat.