Președintele Comitetului Episcopilor Catolici din SUA pentru Justitie Internationala si Pace a apreciat gestul secretarului de stat John Kerry, de semnare a Tratatului privind Comerțul cu Arme.
Într-o scrisoare emisa in aceste zile, Episcopul Richard Pates din Des Moines, Iowa, a salutat, de asemenea, deschiderea negocierilor de fond cu Iranul, privind programul nuclear al acestuia.
“Comunitatea natiunilor trebuie să reglementeze transferurile internaționale de arme, pentru a salva vieti. Dialogul cu Iranul este esențial pentru a crea un viitor pașnic”, se arata in scrisoare.
El a numit tratatul ca fiind un pas important, adaugand ca, “în America Latină și in alte națiuni africane, Biserica și liderii societății civile au împărtășit frecvent suferința inimaginabilă care vine in urma transferului nereglementat de arme”.
Episcopul Pates ii scrisese lui Kerry, înca din aprilie, cerându-i ca Statele Unite să semneze tratatul privind comerțul cu arme. Episcopul Pates a mai reiterat, de asemenea, poziția constanta a Vaticanului și episcopilor catolici din SUA, conform careia o soluție diplomatică cu Iranul este de preferat unei acțiuni militare”, care ar putea avea repercusiuni imprevizibile și dramatice pentru regiune.