Publicat pe 16.07.2013

Inedit: fragment dintr-un Sfinx egiptean, descoperit in Hazor

Lucratorii in excavatii din tinuturile biblice proeminente ale Hazor, din nordul Israelului, au descoperit o parte a unui sfinx, aparținând uneia dintre piramidele faraonilor.

 

Tot ce a mai ramas din statuia mica de granit a fost baza acesteia, continand labele și partea de jos a picioarelor Sfinxului. O inscripție hieroglifică, aflata între picioarele din față, poartă numele regelui egiptean Menkaure, care a domnit în timpul Dinastiei a IV-a (2500 î.Hr.) și care a fost unul dintre constructorii renumitelor piramide din Gizeh.

 

Aceasta este singura piesa sculptata, a unui Sfinx regal, descoperita vreodata in Levant. Lucratorii implicati in excavare estimează că întreaga statuie măsura aproximativ 1,5 metri lungime și 0,45 metri înălțime.

 

Sfinxul, o figura mitica, jumatate leu, jumatate om, a fost descoperit la intrarea în palatul orașului.

 

Lucratorii mai cred că este puțin probabil ca regele Menkaure sa fi trimis Sfinxul in Hazor, deoarece nu există nicio înregistrare a unei relații între Egipt și Levant, în timpul domniei sale. Este posibil ca statuia sa fi fost adusa in Hazor, ca pradă, de Hyksos, o dinastie de regi din Canaan, care a condus Egiptul de Jos la sfârșitul secolului 16 și începutul sec 17.

 

Hazor, alta-data un oras puternic canaanit, descris în Cartea lui Iosua ca “mai-mare al tuturor împărățiilor”, a fost distrus in secolul al XIII-lea.

 

 

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Orice sumă ca ajutor poate fi depusă prin mandat poștal.

Adresa: Mânăstirea Halmyris, Murighiol, Tulcea, România
Pr. Arhim. Stareț Iov (Ion Archiudean)

Mai multe informații puteți afla pe

www.ManastireaHalmyris.ro și www.SfintiiEpictetSiAstion.ro

Slujbe live la duminici și sărbători

Transmisiuni in direct - slujbe

Vă anunţăm noutăţile

Parteneri

 

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți accesa conținutul Lăcașuri Ortodoxe EXCLUSIV prin e-mail, în sistem gratuit privat.