Rugaciunea abstracta, un simplu joc intelectual. Plansul in fata lui Dumnezeu

Plansul unui om care sufera, inaintea lui Dumnezeu, nu este păcat, ci o rugăciune a inimii care ajunge la Domnul: aceasta a fost reflecția Papei Francisc la Liturghia de astazi dimineata, oficiata în capela Sfanta Marta din Vatican.

Istoria lui Tobit și Sarah, lecturata astazi, s-a aflat în centrul predicii Papei: doi oameni care trăiesc situații dramatice. Primul este orbit, în ciuda faptelor sale bune, iar al doilea, o femeie care ajunge sa fie sotia a șapte bărbați, fiecare dintre acestia murind, la rândul său, înainte de noaptea nunții. Ambii, în marea lor durere, se roaga la Dumnezeu să-i lase sa moara. “Ei sunt oameni aflati în situații extreme”, a explicat Papa Francisc, “și caută o cale de ieșire”. “Ei se plâng”, dar “ei nu fac blasfemie”.

“Sa te plangi in fața lui Dumnezeu nu este păcat. Stiu un preot care a spus odată unei femei care afirma ca s-a plans lui Dumnezeu pentru nesansa ei: “Dar, doamnă, si aceasta este tot o formă de rugăciune. Continuati! Domnul aude, El ascultă plângerile noastre. Gândiți-vă la cei mai buni, la Iov, atunci când în capitolul III el spune: “Blestemata să fie ziua în care am venit în lume” și la Ieremia, în capitolul al XX-lea: “Blestemata să fie ziua” – ambii se plang si chiar blesteama, dar nu pe Domnul, ci situația lor, nu? Erau doar niste oameni”.

El a continuat să observe că, în Evanghelia zilei, saducheii au prezentat gresit, lui Iisus, cazul dificil al unei femei, care era văduva a șapte bărbați. Întrebarea lor, cu toate acestea, nu a fost pusă cu sinceritate, ci a fost o anlaiza abstracta morala: “Saducheii au vorbit despre această femeie, ca și cum ar fi fost un lucru total necurat”. Când ne gândim la oamenii care sufera mult, ne gândim la ei ca și cum ar fi o enigmă abstracta moral, si nicidecum cu inimile noastre Nu-mi place când oamenii vorbesc despre situații dificile într-un mod academic și nu intr-unul omenesc, prin statistici. Asta e tot. În Biserică există mulți oameni în această situație”.

Papa a mai spus că, în aceste cazuri, trebuie să facem ceea ce ne spune Iisus, sa ne rugăm:

“Rugați-vă pentru ei. Ei trebuie să ajunga la inima mea, trebuie să fie o cauză a nelinistii mele: fratele meu suferă, sora mea suferă. Aici este taina comuniunii sfinților: roagă-te Domnului, “Doamne, uita-te la acea persoana: plange, suferă. Roaga-te, daca pot spune, din trupul tau: cu intreg trupul meu ma rog. Nu cu mintea. Roaga-te cu inima”.

Și, rugăciunile lui Tobit și Sarah, pe care le trimit ei Domnului, chiar și în ciuda faptului ca ii cer să moară, ne dau speranță, pentru că ei sunt acceptați de Dumnezeu, în felul lor, Care nu-i lasa sa moara, ci il vindecă pe Tobit și daruieste, în cele din urmă, un soț Sarei. Rugăciunea, a explicat Papa, ajunge mereu la Dumnezeu, atâta timp cât este rugăciune din inimă. “În schimb,” atunci când este un exercițiu abstract, cum au procedat saducheii discutand, atunci aceasta nu ajunge la Dumnezeu, pentru că niciodată nu vine din noi înșine: suntem nepasatori. Aceasta rugaciune abstracta este doar un simplu joc intelectual”.

Concluzionand, Papa Francisc i-a chemat pe credincioși să se roage pentru cei care trăiesc situații dramatice și care suferă asemenea lui Iisus pe cruce, care striga:” Tată, Tată, de ce m-ai părăsit?”. Să ne rugăm – a incheiat el – “pentru ca rugăciunea noastră ajunge la cer și trebuie sa fie o sursă de speranță pentru noi toți”.