PS Parinte Emilian Lovisteanul, în Joia Patimilor, la Catedrala Arhiepiscopală din Râmnicu Vâlcea / 2012

Joia Mare in Catedrala Arhiepiscopala Ramnicu Valcea La Catedrala Arhiepiscopală „Sfântul Nicolae” din Râmnicu Vâlcea, in ziua de 12 aprilie 2012, în Sfânta şi Marea Joi, Sfânta Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare unită cu Vecernia a fost oficiată de către Preasfinţitul Părinte Emilian Lovişteanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, înconjurat de soborul de preoţi şi diaconi ai catedralei.

La finalul slujbei, Preasfințitul Emilian Lovișteanul a ținut un cuvânt de învățătură în care le-a evidenţiat credincioşilor importanţa Tainei Sfântei Împărtăşanii în viaţa creştinului, arătând care sunt etapele pregătirii în vederea primirii Sfintei Euharistii. Cu acest prilej, Preasfinţia Sa a împărtăşit credincioşii prezenţi în număr mare la Sfânta Liturghie.

După Sfânta Liturghie a fost săvârşită o slujbă de pomenire pentru ctitorii şi binefăcătorii sfântului lacaş.

În Sfânta şi Marea Joi în toate lăcaşurile ortodoxe din Patriarhia Română se săvârşeşte Liturghia Sfântului Vasile cel Mare unită cu Vecernia în cadrul căreia are loc scoaterea unui Sfânt Agneţ la Proscomidie care va fi sfinţit la această Liturghie şi va fi uscat şi sfărâmat a treia zi de Paşti la Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur, printr-o rânduială specială. Miridele rezultate sunt folosite ca Împărtăşanie pentru bolnavi, copii şi în situaţii speciale şi sunt păstrate la Sfântul Altar, în Chivotul de pe Sfânta Masă.

– un articol, pentru Agentia de stiri Lacasuri Ortodoxe, de contributor: Arhidiacon Ioan Liviu Găman

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți citi paginile rețelei web Lăcașuri Ortodoxe în sistem gratuit privat, accesul fiind destinat EXCLUSIV abonaților prin email.