Publicat pe 16.08.2011

Invitatie la Adunarea sarbilor din intreaga lume, in Hertegovina

 

 

 

    “Prin prezenta, vă invităm să participaţi la adunarea sârbilor din Herţegovina şi din întreaga lume, care va avea loc pe data de 19 august 2011 (Sărbătoarea Schimbării la Faţă – c. Iul.) în Trebinje, Hercegovacka Gracanica. Celebrarea Schimbării la Faţă va începe cu Sfânta Liturghie oficiată în Catedrala din Trebinje, şi se va încheia cu o adunare, seara după după procesiune, unde vor avea loc discuţii referitoare la trecutul, prezentul şi viitorul Herţegovinei” se arata intr-o invitatie emisa in ultimele ore de reprezentanti ai Patriarhiei Serbiei, un exemplar al acesteia fiind trimis si pe adresa redactiei de stiri a Agentiei Lacasuri Ortodoxe.

 

 

 

   “În urma întâlnirii, sperăm să dezvoltăm eforturi comune în susţinerea instituţiei familiei sârbe, in ajutorarea mamelor care nasc copii, care dau o viaţă nouă. Acest lucru ar fi răspunsul nostru la toate greutăţile şi faptele rele, modul nostru de a înfrunta moartea prin viaţă, astfel încât această ţară sfântă şi binecuvântată să fie plină de râsete de copii, în locul durerii şi al plângerii amare.

 

   Cu binecuvântările Domnului nostru, ale Sfântului Sava şi ale Sfântului Vasilije, vă invităm prin prezenta şi vă rugăm să participaţi la această adunare, asigurând prin contribuţia dumneavoastră viitorul generaţiilor viitoare, îngrijindu-vă de acesta într-un mod adecvat şi raţional, demn de herzegovineni” – se mai arata in invitatie.

 

 

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Orice sumă ca ajutor poate fi depusă prin mandat poștal.

Adresa: Mânăstirea Halmyris, Murighiol, Tulcea, România
Pr. Arhim. Stareț Iov (Ion Archiudean)

Mai multe informații puteți afla pe

www.ManastireaHalmyris.ro și www.SfintiiEpictetSiAstion.ro

Slujbe live la duminici și sărbători

Transmisiuni in direct - slujbe

Vă anunţăm noutăţile

Parteneri

 

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți accesa conținutul Lăcașuri Ortodoxe EXCLUSIV prin e-mail, în sistem gratuit privat.