A trecut la cele veşnice, sculptorul Vasile Gorduz
Vineri, 12 decembrie 2008, după o lungă suferinţă, stoic îndurată, s-a săvîrşit din viaţă sculptorul Vasile Gorduz.
Artist de o severă forţă interioară, aliind densitatea poeziei şi observaţia acută, Gorduz atinge nivelul exemplar al unei exigenţe care va marca benefic zestrea noastră morală. Opere ca aceea inspirată de uciderea lui Brâncoveanu sau ca efigia majoră înfăţişîndu-l în bronz pe Împăratul Traian, statua veghiind locurile obîrşiei sale, pe Guadalquivir, propun sinteze imperioase, emblematice pentru puterile de suflet ale colectivităţii care se rosteşte prin atare izbînzi.
Profesor, după 1990, cu impact adînc asupra făgăduinţelor celor mai autentice ale dezvoltării noastre viitoare, Gorduz e sinonim cu un zenit al plenitudinii ce nu zădărniceşte inefabilul.
Cu aceste daruri dincolo de orice complezenţă, magistral ţinute în cumpănă – autoritate sagace şi vibraţie fremătătoare -, el şi-a croit un rost meritoriu, pe o linie de vîrf a portretului european. Miracolul copilăriei şi puritatea adolescentină, energia nervoasă a creativităţii şi gîndirea în fierbere neostoită – Ion Alin Gheorghiu, Henri H. Catargi, de pildă, Ioan Alexandru, Petre Ţuţea şi Mircea Eliade – respiră, de neuitat, în portretele pe care le-a izbutit sculptorul.
Un asemenea itinerar, pus mereu, în chip lucid, sub înalte constelaţii artistice, aspru aţintite, – de la marile bronzuri ale antichităţii, cele de la Delphi, Artemision, Riacce, pînă la Houdon şi, dintre Români, pînă la Gheorghe D. Anghel – trebuia să suscite semne de confraternă, legitimă apreciere: Premiul pentru Sculptură al U.A.P., Premiul Naţional decernat de Ministerul Culturii, Premiul „Prometheus”, care l-a distins împreună cu Silvia Radu, tovarăşa sa de nobil destin şi devotată fervoare. Peste vicisitudini şi incomprehensiuni, proprii unei epoci de atîtea ori vitrege, ne rămîne deschisă îndatorirea de a sărbători, la dreapta ei măsură, tensiunea către absolut, şi veghia, susţinînd, ca un resort vital, rigoarea etică inseparabilă de lecţia lui Gorduz.
Nu avea încă răspîndire noţiunea de rezilienţă, de împotrivire la şocurile traumatice, în anul 2000, cînd la Sediul UNESCO din Paris, atunci, proaspăt lansată, Ziua Mondială a Poeziei s-a prăznuit printr-o expoziţie şi un festival ce pivotau în jurul efigiei visător astrale, închipuită de sculptorul nostru, pornind de la masca lui Eminescu. Iar statua pe care apoi Gorduz i-a închinat-o geniului tutelar al sufletului românesc, siluetă generos îndurătoare şi totuşi aptă să se scuture de contingent, de tot ce crispează şi înjoseşte, a dus pînă departe, peste Ocean, la Montréal, unde se ridică acum bronzul, o voce acordată cerurilor, asumînd umilitate şi neprihănită biruinţă.
Pentru cei care vor dori să-şi ia rămas bun, trupul artistului va fi depus sâmbătă, 13 decembrie, începând cu ora 11, la Biserica Mavrogheni din Bucureşti, unde va avea loc duminică la ora 13 şi slujba înmormântării. Cortegiul va pleca apoi la Manăstirea Cernica unde va avea loc îngroparea, la ora 15.
Vasile Gorduz, va creşte, dincolo de moarte, fără emfază şi sfidare, fără orgoliu romantic, într-o lumină blînd radioasă, într-un pilduitor totdeauna, al fiinţării româneşti.
Dan Hăulică
