Publicat pe 14.11.2008

Biserica româneasca din Cehia, închinată eroilor români

Ocazie 1: Sprijin pentru zidire 

 

În oraşul Most, Cehia, se va construi o biserică românească, în memoria celor aprox. 40.000 de soldaţi români, care şi-au dat viaţa pe teritoriul Cehoslovaciei, în cele două Războaie Mondiale. În acest sens, la 14 iulie 2007, vrednicul de pomenire patriarhul Teoctist a sfinţit piatra de temelie a acestei biserici, cu hramul Sf. Mucenic Valentin.

 

Întrucât în anul 2010 se vor împlini 65 de ani de la încheierea celui de al II-lea Război Mondial se doreşte finalizarea şi sfinţirea acestui aşezământ ortodox, ca o mărturie vie a spiritului de jertfelnicie a poporului român, şi, în acelaşi timp, ca o expresie a spiritualităţii româneşti în centrul Europei.

 

Toţi cei care doresc să se alăture Patriarhiei Române, contribuind la împlinirea acestui act sfânt de cinstire a eroilor neamului românesc, pot depune sume de bani în următoarele conturi ale Patriarhiei Române, cu menţiunea „Pentru biserica din Most”:

Patriarhia Română – Misiune socială şi culturală RO31RNCB0075004895030117 (cont lei) şi RO04RNCB0075004895030118 (cont Euro).

 

Dumnezeu să binecuvânteze pe toţi cei care sprijină, cu dragoste, lucrarea Bisericii Ortodoxe Române!

 

 

 

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Orice sumă ca ajutor poate fi depusă prin mandat poștal.

Adresa: Mânăstirea Halmyris, Murighiol, Tulcea, România
Pr. Arhim. Stareț Iov (Ion Archiudean)

Mai multe informații puteți afla pe

www.ManastireaHalmyris.ro și www.SfintiiEpictetSiAstion.ro

Slujbe live la duminici și sărbători

Transmisiuni in direct - slujbe

Vă anunţăm noutăţile

Parteneri

 

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți accesa conținutul Lăcașuri Ortodoxe EXCLUSIV prin e-mail, în sistem gratuit privat.