Afișare
Slujbe în direct
Calculator
  •  Din cauza condițiilor nefavorabile, Procesiunea din Slobozia nu se va mai desfășura  •  LIBAN - 80 de ANI. Frăția în credință dintre Antiohia și Moscova nu poate fi frântă de încercările istoriei  •  PREMIERĂ: Tehnica miniaturii lăcuite, sau... MSTIORA, lăcașul iconarilor  •  Consulatul Georgiei la New York: 1700 de ani de la adoptarea creștinismului ca religie de stat  •  Sinodul Român avertizează cu privire la grupări așa-zis „ortodoxe” eretice și schismatice  •  DEAR KATHY, de John Rich, în lupta pentru apărarea Mânăstirii „Sfânta Treime” din Jordanville  •  Premieră mondială a compoziției „Liturghia Sârbă” a lui Kurt Sander, în Chicago  •  Mitropolitul de Corfu a sfințit un lăcaș monahal și o biserică în apropierea sfintelor moaște ale Sfântului Spiridon  •  Sfântul Cuvios Atanasie din Mânăstirea Medikion  •  Avocatul Bisericii Ortodoxe Ucrainene solicită sprijin înaintea audierii privind Lavra Kiev-Pecersk  •  42 de biserici ortodoxe distruse în Etiopia, în ultimele luni  •  Arhiepiscopul Ciprului: sancțiuni similare celor impuse Rusiei, ar trebui aplicate și Turciei  •  Primirea celor două Icoane din secolul al XIV-lea - dispărute – în Sfânta Mitropolie de Morfou (VIDEO)  •  Radioul bisericesc polonez „Ortodoxia”, la 25 de ani de la înființare  •  Patriarhul Teodor al Alexandriei s-a întâlnit cu Președintele Angolei  •  BULGARIA: Apel pentru păstrarea unității bisericești, din partea Mitropolitului Arsenie de Sliven  •  Arhiepiscopul Ciprului s-a întâlnit cu Președintele Autorității Palestiniene, Mahmoud Abbas  •  Patriarhul Ioan al X-lea al Antiohiei s-a întâlnit cu o delegație a Bisericii Ortodoxe Ruse.  •  Președintele Ucrainei, Zelenski, l-a vizitat pe Patriarhul Constantinopolului  •  Biserica Polonă: Încercările privind Ucraina vor fi depășite prin credință și rugăciune  •  „Somnul Născătoarei de Dumnezeu” va fi prezentat la Muzeul din Pskov  •  Zelenski: Carlson nu ne poate acuza de persecuție; el nu a fost în Ucraina  •  Sfântul Teofil al Peșterilor din Kiev, Arhiepiscop de Novgorod  •  Mânăstirea Iviron din Viksa - închisă, dinamitată, maica stareță împușcată. 30 de ani de la renaștere...  •  Patriarhul bulgar: Athos-ul nu recunoaște noua Biserică Ucraineană, totuși slujește cu Patriarhul Bartolomeu  •  Un film despre Sfântul Gavriil Urghebațe, a cărui realizare a durat 12 ani, a fost lansat în Georgia  •  Patriarhii ortodocși au condamnat atacul terorist asupra bisericii din Iordania  •  LITUANIA: Proiecte de lege ostile Bisericii, care contravin Constituției  •  Extremist? Oamenii nu mai pot suporta o persoană religioasă, nici măcar atunci când aceasta tace...  •  Restaurarea unei Evanghelii din 1685. Schimb de experiență în Muzeul Pskov  •  Sfântul Mucenic Anastasie țesătorul din Salona Dalmației  •  Sfântul Cuvios Martirie Diaconul, Zăvorâtul din Lavra Peșterilor din Kiev  •  Sfânta Olga din Alaska (cea mai nouă Sfântă a Americii), sărbătorită în Slovacia  •  Biserica din Polonia a serbat Icoana LUBLIN, foarte îndrăgită de Sfinții Chiril și Metodiu  •  Acești tineri francezi care aleg Biserica Ortodoxă (VIDEO)  •  Patriarhul Bartolomeu la Roma  •  Un preot ortodox român, ales președinte al Consorțiului European pentru Studiul Relațiilor dintre Biserică și Stat  •  O catedrală mânăstirească din secolul al XII-lea a fost restituită Bisericii  •  O altă parohie evacuată, după ce refuză să treacă la Biserica nou-creată în Ucraina  •  Toate drumurile duc la Bizanț?  •  Sub masca politicului: Familia tradițională, încătușată - într-o țară majoritar ortodoxă: România!  •  Atunci când ne comparăm cu alții, căutăm mereu un fel de „confort”  •  Patriarhul Ierusalimului a pomenit victimele atacului terorist din Iordania  •  Biserica Ortodoxă este cea care a construit sediul administrativ din Tallinn din care este acum evacuată  •  Deși era Protopop, a fost mobilizat în armata ucraineană și ucis în război  •  PRIN BOTEZ. Directivele Sfântului Sinod privind primirea schismaticilor ucraineni în Biserica Rusă  •  Patriarhul Șio al Georgiei are, de acum, 1500 noi fini de botez  •  18 Ierarhi l-au sărbătorit pe Sfântul Dimitrie în Salonic  •  Sfântul Ioan, Pustnicul din Pskov  •  Icoana Maicii Domnului „Bucuria tuturor celor necăjiți”
Starea Drumurilor
TEXT MARE ALB NEGRU ASCUNDE VIDEO ASCUNDE IMAGINI INVERSARE CULORI
Informația care stă la baza celorlalte știri...
Se încarcă...

Un proiect controversat al unei biserici ortodoxe siriace din apropierea New Yorkului, din nou, pe ordinea de zi

Scris de Redacția Știri | Lăcașuri Ortodoxe
Publicat pe 23.06.2011 la 15:27

Parohienii Bisericii Siriace ortodoxe Sfantul Gavriil din Hakensak – in total 120 de familii – vor sa construiasca o biserica mai mare, pe un teren care gazduieste in prezent Biserica Evanghelica Luterana Sfantul Marcu, informeaza Agentia de Stiri Lacasuri Ortodoxe®.

 

Congregatia doreste sa demoleze cladirea de caramida a acestei biserici, aflata la intersectia dintre bulevardele Grand si Ross, pe care a cumparat-o in 2009, impreuna cu o casa cu doua etaje, pentru a face loc unei cladiri cu o suprafata de 1210 metri patrati, conform documentelor depuse la primaria orasului.

 

Noua structura va consta dintr-o biserica, o sala de sedinte si spatiu pentru studiu biblic si o scoala duminicala, conform planurilor – o copie a acestora a intrat in posesia Agentiei de Stiri Lacasuri Ortodoxe. Propunerea include, de asemenea, 37 de locuri de parcare, dar regulile orasului cer ca, la o asa cladire, sa se asigure cel putin 168 de locuri.

 

“Se inchid Biserici, in stanga si in dreapta, dar noi incercam sa mentinem una deschisa, fiind de folos comunitatii”, a spus pr. Asiz Hado, parohul bisericii, care a precizat ca planurile au fost din nou reduse (si nu este pentru prima oara cand se intervine asupra lor), atunci cand au fost prezentate municipalitatii.

 

Propunerea a generat deja opozitia rezidentilor din Ross Avenue, care spun ca nu doresc o biserica mare in vecinatatea lor, si nici un trafic crescut si parcari pe strada. Rezidentii, de asemenea, sustin ca mai multe masni i-ar putea afecta afecta negativ pe unii dintre adultii cu handicap, si pe copii, pe cei care folosesc scaune cu rotile si care traiesc la bloc.

 

“Trebuie sa-si construiasca o biserica compatibila cu cea care se afla deja acolo”, a spus Tim Caruci, care traieste pe Ross Avenue de mai mult de 40 de ani. “Aceasta cladire este una prea mare pentru un asa spatiu”.

 

Obiectiile nu sunt insa ceva nou pentru parohienii Bisericii Sfantul Gavriil, care au trecut, de asemenea, prin probleme asemanatoare cu rezidentii din Hawort cu mai multi ani in urma, acolo unde isi propusesera initial sa construiasca aceasta biserica.

 

In 2008, dupa cinci ani de audieri si litigii, primisera deja permisiunea construirii Bisericii Sf. Gavriil, pe un teren din Hawort. Proiectul includea pe atunci un Altar, o sala multi-functionala si 60 de locuri de parcare.

 

Utilajele de constructii incepusera lucrul in Hawort, cand Presedintele Consiliului de administratie al bisericii a declarat ca adunarea este indecisa daca ar trebui ca Biserica sa fie construita in Hakensak sau Haworth.

 

Sf. Gavriil functionase in Hackensack din 1994. Pe atunci erau doar 30 de familii, care doreau sa participe la slujba in limba aramaica, limba pe care o vorbea Iisus.

 

Cei mai multi dintre membrii bisericii sunt din prima generatie de imigranti din Turcia de sud.

 

Hado a spus ca oficialii bisericii sunt gata sa se intalneasca cu vecinii din Hakensak si sa le asculte problemele, pentru a conveni asupra modificarilor.

 

“Este comunitatea lor, ne dorim sa fim parte din comunitatea lor, si vom lucra cu ei”, a spus Hado, un inginer pensionar civil, mai informeaza Agentia de Stiri Lacasuri Ortodoxe®.

 

 

CARTEA SFINȚILOR